Bifurcaţii. O țară tristă

Special n-am pus virgula, voiam un enunț, nu o invocație. În plus, chiar și așa, fără virgula necesară, vă sună-n urechi urmarea: „plină de humor“. O fi plină țara, dar pe-al meu încep să-l pierd, cît mai rămăsese. Numirea dlui Mihai Tudose ca prim-ministru mi-a cam pus capac. Nu știu despre domnia sa altceva decît că e înalt, solid, ridat și că a plagiat pentru teza sa de doctorat. Mie‑mi ajunge. E drept, nu există o decizie oficială de plagiat, nu există (încă) o comisie de experți care să se fi pronun­țat, dar simplul fapt că dl Tudose a încercat să renunțe la titlu e o recunoaștere a faptei (mi-e greu să-mi imaginez, în contextul discuțiilor din ultimii cinci ani, vreun alt motiv al tentativei de renunțare la un titlu academic). Pînă una, alta, dl Tudose, indiferent că mai vrea ori nu, e doctor în – nu știu exact în ce, dar cu siguranță e el în ceva.

Nu mă mir că PSD, întrupat în dl Dragnea, l-a nominalizat. Doar PSD nu a avut nici o problemă cu plagiatul dlui Ponta – un foarte bun premier, la vremea lui, crede dl Dragnea. Nici nu mă interesează de ce l-a nominalizat, pentru ce calități ascunse sau la vedere: e dreptul lui, al PSD-ului majoritar, să nominalizeze un prim-ministru care să-l reprezinte și cred că dl Tudose, cadru (didactic) activ la SRI, îl reprezintă bine – pe PSD. Dar acceptarea nominalizării de către președintele Iohannis strepezește dinții oricui i-a auzit declarația ritoasă de la deschiderea anului universitar 2016‑2017, în Timișoara, cum că „Un politician dovedit plagiator trebuie să dispară din politică. Un cadru universitar dovedit plagiator să dispară din universitate“ – mai bine, mai clar de-atît, cine-ar fi putut spune?

Și-atunci? Să fi avut dl președinte un moment de uitare, de, mai știi, trecătoare obnubilare? Sau să se fi gîndit că, de fapt, dl Tudose n-a fost încă „dovedit“, descoperit? Sau humorul, bată-l vina!, ăsta de care-i plină țara, cum zicea Bacovia, l-a făcut să‑și rîdă-n barbă zicîndu-și că, încurcă-i drace!, dă lovitura de grație adversarilor politici lăsîndu-i să se afunde în mlaștină? Sincer să fiu, mă lasă rece calculele politice ale dlui președinte sau ale oricui altcineva. Nu-s la chestie. Nominali­zarea a­ceasta aruncă încă o dată în derizoriu ideea de muncă intelectuală cinstită și umilește o mulțime de oameni onești care au trudit pentru diplomele și titlurile lor (niște proști, așa le trebuie). O umilință la care dl președinte se asociază.

Odată acceptat dl Tudose ca prim-ministru, un ministru al educației ca dl Liviu Pop nu mai miră pe nimeni, necum pe dl președinte Iohannis, dimpotrivă, se lipește ca marca de scrisoare. Despre domnia sa știu că a avut o problemă la „genunche“, de care mă bucur că a scăpat (de problemă, Doamne iartă-mă!) și că e fost profesor de matematică, ceea ce ar trebui să mi-l facă simpatic. Dar nu mi-l face, pentru că n‑am uitat cum s-a ilustrat dl Liviu Pop în 2012, cînd i-a succedat unui plagiator dovedit, dl Ioan Mang. Atunci, în 2012, a fost doar interimar în funcția pe care azi e deplin stăpîn, dar tot a apucat să-și dovedească priceperea și forța încă de la debut: i-a demis scurt pe Marius Andruh și întreg consiliul pe care-l conducea ca să repare, pasămite, onoarea pierdută a dlui Ponta. Cum a mutat după această strălucită deschidere nici nu mai contează. Pînă la urmă, dl Ponta tot cu onoarea nereperată a rămas, iar dl Pop, după ce și-a făcut datoria, a cedat politicos locul unei distinse doamne pe nume Ecaterina Andronescu. Probabil că asta va face și acum după ceva vreme, doar nu și-o fi pierdut bunele maniere. Oricît va sta redutabilul domn Pop în scaunul lui Spiru Haret, va fi de-ajuns: nu-i trebuie mult ca să facă rău, e rapid și eficient, s-a văzut în 2012. Oare, pentru simetrie, la al doilea descălecat, prima bulă tot desființarea CNATDCU va fi?

Pe de altă parte, cît timp va păstori domnul Pop, cu înțelepciunea-i știută, învățămîntul, e de presupus că se va ocupa mai degrabă și îndeaproape de cel preuniversitar, la care, firește, se pricepe, și va lăsa în seama altora pe cel universitar. În seama cui? A dlui secretar de stat Gigel Paraschiv, vezi bine, care se ocupă de „zona“ asta de ani buni (sau răi, depinde din ce parte privești). Dacă la învățămînt e rău (sau bine, depinde din ce parte privești), la cercetare e tot așa. Dl Lucian Georgescu, succesorul maestrului karateka Valeca, fost, pînă mai ieri, secretar de stat în ministeriatul teribilului fizician, s-a dovedit complet certat cu logica și cu adevărul (vezi schimbul de mesaje cu asociația Ad Astra: http://ad-astra.ro/ 2017/ 06/05/ comunicat-cu-privire-la-afirmatiile-domnului-lucian-georgescu-secretar-de-stat-in-cadrul-mci/ și http://ad-astra.ro/2017 /06/19/raspuns-al-asociatiei-ad-astra-la-comunicatul-conducerii-ministerului-cercetarii-si-inovarii/). Iar primele sale declarații, expuse cu toată sinceritatea la audierea din comisia parlamentară care l-a avizat, nu lasă nici un dubiu asupra intențiilor: va continua distrugerea începută de puternicul său predecesor. Așa se și cuvine, doar ar fi fost prea de tot ca PSD să îngroape învățămîntul și să salveze cercetarea. Nu se putea, mă-nțelegi: cele două trebuie să meargă mînă-n mînă, să se integreze din ce în ce mai mult. Împreună, la bine și la rău. Deocamdată – la rău.

Adevărul e că PSD pare inepuizabil, să nu‑i fie de deochi! De cîte ori îți spui că au ajuns la fund, că mai rău nu se poate, au ei grijă să‑ți dea peste nas cu una mai gogonată. Renasc, ăștia, domnule, din propria cenușă. Plagiatori, incompetenți, proști, inculți, agramați, șmecheri, mincinoși, aroganți, primitivi în cuget și-n simțiri, rău-voitori – au berechet (de ambe sexe, misogynie ŕ part). Nu că n-ar fi și-n celelalte partide, dar la PSD parcă e densitatea mai mare, judecînd după ușurința cu care tot dintr-ăștia scot în față.

Cînd am auzit că a căzut guvernul Grin­deanu, am sperat că nu voi ajunge să‑i regret miniștrii. Ei, aș! Ți-ai găsit! Tot îna­inte era mai bine!