BIFURCAŢII. Oameni fără Dumnezeu

Scara centrală a clădirii principale din campusul œokayama al Tokyo Institute of Technology are, în partea opusă peretului, o impunătoare balustradă lată, din marmură. Cînd am ajuns aici, la etajul al doilea, pe partea orizontală a balustradei, stătea o banală husă gri de umbrelă, ştiţi umbrelele acelea mici, de purtat în rucsac, sau chiar în poşetă. A stat acolo o săptămînă întreagă. În fiecare zi aşteptam s-o ia cineva, măcar omul de serviciu, s-o arunce. Zadarnic. După o săptămînă, a dispărut. Dar cînd am coborît pe scări, nu cu liftul, am găsit-o pusă frumos pe balustradă, la etajul întîi: o luase vîntul, probabil, căzuse şi cineva grijuliu o pusese la vedere, poate cine a uitat-o sau a pierdut-o mai are nevoie de ea şi se întoarce s-o recupereze. Acolo e şi acum. Ceva îmi spune că în septembrie, cînd voi pleca, husa va sta tot pe balustradă. Pe holuri, în faţa birourilor, stau atîrnate de pervaz umbrele. În parcările pentru biciclete, aşişderea, stau umbrele agăţate de biciclete. Pe străzile mici din cartier, în dreptul unor case sau prăvălii, stau, de nimeni păzite, umbrele, ghivece pline cu flori atent îngrijite, tot soiul de obiecte uşor de luat de oricine trece pe-acolo. […]