BIFURCAŢII. Pe marginea Corespondenţei lui Descartes

Am în faţă volumul al doilea alCorespondenţei complete a lui René Descartes (Polirom, 2015), ediţie îngrijită de Vlad Alexandrescu. Peste nouă sute de pagini, o muncă uriaşă, impresionantă – traduceri din franceză, latină şi neerlandeză (Robert Arnăutu, Călin Cristian Pop, Mihai-Dragoş Vadana, Grigore Vida), completate cu un excelent aparat critic şi cu note complementare (Robert Arnăutu, Călin Cristian Pop, Grigore Vida). Ca şi primul volum, şi acesta e rodul unui grant PN-II, finanţat de CNCS şi derulat prin Colegiul Noua Europă din Bucureşti. Scrisorile sînt grupate cronologic, volumul acoperă anii 1639-1644 şi creionează tabloul unei vieţi intelectuale extrem de dinamice, în care ideile circulă şi adesea se ciocnesc. Interesul e enorm. Unii cititori vor fi încîntaţi de arta corespondenţei, de frazele meşteşugite ale lui Descartes, Mersenne, Huygens, Hobbes… Se vor întreba, poate, cîţi matematicieni sau fizicieni de azi ar mai putea compune asemenea scrisori pline de volute stilistice, fără să renunţe nici o clipă la polemică (un exemplu perfect e corespondenţa Hobbes – Descartes, purtată (editorul nu ne spune de ce) prin mijlocirea lui Mersenne, căruia amîndoi corespondenţii, raţionalişti, i se adresează, respectuos, cu apelativul „Cuvioase Părinte“). Alţii vor fi uimiţi să vadă interesul unui cap încoronat pentru probleme de […]