BIFURCAŢII. Ping-pong

Deşi mare amator de tenis, am obosit urmărind ping-pongul dintre Parlament şi Guvern cu legea educaţiei, jucat sub atentul arbitraj al Curţii Constituţionale. Am rămas la faza în care între varianta pe care Guvernul îşi asumase sau doar intenţionase să-şi asume, n-am înţeles, răspunderea şi cea care se va discuta sau se discută deja, nu-mi dau seama, în Parlament, erau diferenţe majore. Anume, toate articolele din varianta Guvernului pe care eu le găseam aproape revoluţionare faţă de cutumele mediului nostru academic au dispă-rut din varianta agreată, deocamdată, de Parlament. E vorba despre articolele care consfinţeau dreptul tinerilor de a conduce doctorate (acum trebuie să fii întîi profesor plin), care aboleau criteriul „vechime“, care limitau numărul doctoranzilor îndrumaţi de un profesor, care le interziceau rectorilor funcţiile politice, care impuneau pensionarea la şaizeci şi cinci de ani, cu posibilitatea continuării doar în regim de plata cu ora, şi altele asemenea. Nu ştiu ce soartă a avut (are?) articolul referitor la schimbarea tipului de finanţare. Oricum, e clar că parlamentarii de orice extracţie şi culoare nu au prizat tocmai acele măsuri care aveau darul să cureţe un pic viaţa academică şi să facă mai uşoară afirmarea oamenilor de valoare în învăţămînt şi cercetare. […]