Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
BIFURCAŢII. Pseudoculinarius
Anya von Bremzen - Arta bucătăriei sovietice
- 09-01-2015
- Nr. 754
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 2 Comentarii
Anya von Bremzen s-a născut la Moscova, în 1963 – an „rămas în memoria ruşilor pentru una dintre cele mai slabe recolte din istoria poststalinistă“. În 1974, împreună cu mama ei, a emigrat în America. După studii de pian la Academia Juilliard, un accident a pus capăt carierei ei muzicale. S-a convertit la jurnalism culinar şi a devenit o foarte apreciată autoare de cărţi de reţete şi nu numai. Editura Curtea Veche tocmai i-a publicat o foarte frumoasă pseudocarte de bucate, Arta bucătăriei sovietice (traducere din engleză de Cornelia Dumitru). Cartea conţine, de fapt, puţine reţete şi multe, multe poveşti despre politici culinare şi feluri de mîncare specifice diferitelor perioade sovietice („Anii 1960: Porumb, comunism, caviar“, „Anii 1970: Maioneza patriei mele“, „Anii 1980: Moscova văzută prin paharul de votcă“ etc.) şi, mai ales, descrie din interior zeci de ani de istorie mică. Din interior, pentru că, provenind dintr-o familie complicată, multietnică (evrei, ruşi, nemţi, plus ceva influenţe orientale) şi multiideologică – evrei care-şi reneagă identitatea în favoarea comunismului, bolşevici convinşi (bunicul – colonel de Contrainformaţii) stau alături de anticomunişti neîmpăcaţi – familia e patria cea mică, ştim noi bine de la Caragiale –, are o mulţime de poveşti de […]
Stiam si eu bancul cu coada la uciderea lui Gorby de catre fanii vodci povestit in cartei. Imi amintesc si de sistemul troicii: vodca se vindea intre orele 10 si 16 – ca sa nu poata cei care lucrau sa o cumpere. Inainte de ora 10 in fatza raionului cu bauturi al magazinelor Produkty (alimente in ruseste) se asezau in rand mujhchiny – unul ridica un deget – era perviy, altul doua degete – vtoroy si altul trei – tretiy. Se forma astfel troika care va cumpara O STICLA de 750 ml de votca si o va imparti frateste (era totusi scumpa). Imi amintesc si de nebunia cu samagonul – alcoolul artizanal din mere (erau ieftine). Daca vroiau sa i-o plateasca unui vecin, vigilentii supravegheau ghena si cand gaseau in gunoi coji si cotoare de mere era clar: se producea alcool clandestin asa ca anuntzau autoritatile.
Scena cu salamul furat la aeroport din bagajele „americancelor” intoarse in Rodina in anii perestroikai mi-a amintit o scena pe invers. Si eu aduceam cu avionul in Romania de fiecare data un kil de carne de vita – goviadyna, era foarte buna , cutii de cacao, piper, foi de dafin (nu eram cafegiu) si nelipsita gorchitza – mustarul cu hrean. Ajuns in primavara lui 1989 la aeroport pe Sheremetyevo ma intersectez la controlul cu raze X (se introdusese recent) cu un functionar al ambasadei noastre care trimitea in tzara „valiza diplomatica” – aiurea valiza, era un sac destul de mare sigilat si parasigilat. Se uita granicerul prin raze X, vede ceva si-si cheama seful. Se uita si seful si spune: deschideti sacul. Functionarul roman nu si nu, e valiza diplomatica, etc. Atunci rusul ii spune ca sacul ramane la Moscova. Functionarul suna la ambasada si primeste acordul deschiderii sacului. Il deschide, seful de la control baga o mana in sac, ridica ceva apoi ii da drumul inapoi cu o expresie scarbita: kolbasa! (salam). Diplomatii nostri trimiteau si ei familiilor din capitala socialismului multilateral dezvoltat… salam.
Macar pentru amestecul de delicii culinare si de umor trist referitor pe de-o parte la viatza sovietica si pe de alta la tristetzea emigrarii cartea merita citita in serile acestea lungi si friguroase.
Pe mine lectura cartzii ma imbie in primul rand sa ma asez la masa. Si asta deoarece am „degustat” de-a lungul timpului – practic din studentie – multe din felurile de mancare – bliudy – descrise in carte. Am mancat si eu plov – pilaf cu legume si carne de miel – la Samarkand (fabulos, e echivalent doar cu cous-cous-ul mancat la Rabat), primul kebab din viatza mea la Baku (din oaie, nu din pui ca in Bucuresti acum), tocana georgiana dar mai ales am mancat caviar cu lingura la datcha lui Stalin din Suhumi (practic in cladirea noua de langa, datcha doar se vizita – tzin minte ca la poalele gradinii era o rezervatie fantastica de obeziany – maimutze mici). Evident am degustat morojnoe la Moscova la minus 20 de grade care dadea impresia unei prajituri inghetzate, am mancat tot felul de coltzunasi – vareniky -umplutzi cu branza, carne, dulceatza la Harkov si Kiev Si evident tot felul de zakuski in frunte cu salata a la russe – russki salad cred ca se numea . M-am indignat ca kotlety nu era cotlet ci hamburger avant la lettre in anii 70, dar m-am consolat cu bliny, blinciki si pirojki cu tot felul de umpluturi – de la varza si carne la branza dulce si gem de fructe. Am aflat diferenta dintre sosiski – crenvursti si sardelki – polonezi si m-am regalat cu osetrina – sturionul meuniere.
Totul impletit, ca si in carte, cu fragmente de viatza sovietice. La Baku in 1981 am fost acostati pentru ca vorbeam romaneste de un moryak din flota caspica – moldovean in stagiu de trei ani tocmai acolo – care s-a prezentat Fiodor Ivanovici Ceban, spunandu-ne ca el e Tudor baiatul lui Ion Ciobanu din Basarabia. In Samarkand am dat si eu de un coreean care la mirarea mea totala ca se afla acolo mi-a spus aceeasi poveste cu Stalin care dupa Halhyn Gol ca sa nu-i streseze pe enkavedisti sa trieze coreenii de chinezi, mongoli si japonezi a ordonat ca toti cei cu ochii oblici sa fie adusi in desertul Kara Kum. Am fost si eu in Baku inainte cu putin timp de pogromul impotriva armenilor si gruzinilor si la Suhumi unde am fost uimit ca acolo erau musulmani de alt neam decat gruzinii.
Asa ca mie cartea mi-a starnit amintirile, inclusiv culinare si m-a facut sa-i apreciez in mod deosebit farmecul in primul rad pentru cineva care a cunoscut indeaproape spatiul sovietic. Ciudat, cu trecerea timpului, lipsurile alimentare – un singur tip de kolbasa – salam si syr – cascaval, etc – se estompeaza si ramane doar gustul „specialitatzilor” descrise cu mult umor in carte.