BIFURCAŢII. Romanul Ikea

Dacă se uită la noi de undeva (de jos, îndrăznesc să sper), Ceauşescu e, cu siguranţă, mulţumit. Viaţa a dovedit cu puterea experienţei că măreţele lui idei erau perfect viabile. Nu voise el să convingă lumea că arta – şi nu numai ea – nu are nevoie de profesionişti? Că dacă vrei, poţi – cînta, picta, sculpta, scrie, mă rog, orice? Avea dreptate. Iată, de exemplu, oricine poate fi jurnalist. Aşa zice un ziar pretins serios precum Gândul. Citesc pe site-ul lui: „Fii jurnalist, postează propriile tale ştiri, fotografii sau înregistrări video pe www.gandul.info!“. Simplu, nu? Adevărul e că mulţi jurnalişti chiar aşa par făcuţi, pe puncte, aşa că unul-doi în plus parcă nu mai contează. Altfel, acelaşi ziar, ca şi multe altele, cam toate, de fapt, nu ostenesc să vorbească despre „profesionalism“ şi despre „nevoia de profesionişti“.   Dar ce zic eu, jurnalist e puţin. Scriitor. Şi nu de orice fel, direct romancier. Unde? La revista Tabu, cea condusă de Cristina Băzăvan, domnişoara sau doamna aceea cu vederi radicale în privinţa înnoirii Teatrului Naţional din Bucureşti (nu reiau, am mai scris despre asta). Ei bine, redacţia revistei, după ce că mă asasinase la metrou cu o reclamă în care […]