BIFURCAȚII. Școlile mele. O evocare

În presa noastră, școala și profesorii apar doar în două ipostaze: ori e totul în paragină și profesorii – o șleahtă de ne­mernici care ne strică puii și trăiesc degeaba pe banii amărîtului de contribuabil, ori profesorii sînt căinați pentru salariile de mizerie și sînt folosiți ca argument pentru schimbarea guvernului. Rememorările par și ele supuse aceluiași tipar: sînt ori de tipul „ehei, ce școală se făcea pe vremea mea“, ori înveninate de cine știe ce frustrări niciodată vindecate.   Despre școala de acum, pot depune mărturie că viziunile extreme sînt: simplă, defel subtilă, propagandă. Merg de mult prin școli și licee și văd profesori de tot felul, unii pasionați de ce fac, alții – slujbași doar, fără chemare. Dar sînt mulți profesori foarte buni. Unii fac chiar apostolat. Și nu-i găsești doar în liceele mari, „de elită“. Se muncește cinstit și din greu și în licee industriale, în grupuri școlare, în locuri în care problemele sociale ale elevilor abundă. Iar elevul obișnuit nu seamănă deloc cu brutele nesimțitoare pe care le descrie presa.   Nici pe mine nu m-a mutilat școala. Dimpotrivă. Pe lîngă profesorii slabi pe care, de­si­gur, i-am avut (n-o luam în tragic: făceau și ei ce […]