Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
BIFURCAŢII. Ştiinţă sau religie – o alegere dificilă
- 13-06-2014
- Nr. 726
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 4 Comentarii
Editura Ratio et Revelatio a publicat recent, în traducerea Antoanetei Sabău şi a lui Florin George Călian, un opuscul foarte interesant, Ştiinţă şi religie. Sînt ele compatibile?. Autorii sînt doi cunoscuţi filozofi contemporani, Daniel Dennett (ateu declarat) şi Alvin Plantinga (creştin practicant, creaţionist). Cartea conţine intervenţiile lor la finalul unui congres din 2009 al Diviziei Centrale a Asociaţiei Americane de Filozofie, cărora le adaugă replici şi contrareplici redactate de cei doi autori ca să-şi nuanţeze/explice/detalieze poziţiile exprimate atunci. A rezultat o cărticică de o sută de pagini care nu oferă răspunsuri definitive, dar invită la reflecţie, publicată de Oxford University Press în 2011, traducerii căreia editura românească îi alătură o extrem de utilă şi pertinentă postfaţă a lui Mircea Flonta (autor el însuşi al unei impozante cărţi despre darwinism, în care chestiunea relaţiei cu religia era atinsă). Poziţiile celor doi erau cunoscute, deci interesante sînt, mai ales, argumentele aduse de această dată. Trebuie spus că problema lor e mai subtilă decît simpla alegere între ştiinţă şi religie; întrebarea nu e nici dacă există sau nu Dumnezeu. Chestiunea în discuţie este posibilitatea concilierii credinţei teiste cu ştiinţa, chiar cu practica ştiinţei. Ba chiar ştiinţa e cumva redusă la evoluţionism. Plantinga […]
Cam asha ashi pune *eu* (un ”deist”) chiar problema. Shi *nu* Shtiintza vs Religie.
Nu, n-am *eu* nici un fel de-ndoiala: Dumnezeu trebuie sa fie *ordinea* din Univers – orice-o fi insemnand aia (ca doar *noi* o definim, noi o decelam, ”ordinea”).
Termenii de ”ordine” & ”D-zeu” sunt chiar intershanjabili, depinzand de context. In *aceasta* discutzie, se chiar poate.
Religiile? O cu totul alta mancare de peshte…Introduc, religiile, Morala-n discutziune & Morala nu are de-a face cu Shtiintza (decat in aplicatziile shtiintzei, ceea ce-i totuna).
Parerea mea e ca Shtiintza-i eminamente compatibila cu ideea de Dumezeu privit ca „ordine”, & ca e incompatibila cu ideea de Dumnezeu atotputernic, care pedepseshte & judeca *moral*. De aici & confuziile, persistente, de aici ”ciondaneala”, ironiile, luptele la baioneta etc. etc.
Dar hei: cine-s io ca sa ma pun cu marii dashteptzi?
Sunt al vost & va urez o vacantza faina,
Nea Marin
Domnule Boian, câteva rânduri pentru a vă spune că mi-a plăcut siceritatea reacţiei Dvs ‒ chiar dacă n-am prea inţeles de ce trebuia să ne gândim la Hildegard von Bingen in contextul mişcător al acestei discuţii.
Ceea ce pot să vă asigur este că dl Ornea nu încearcă în niciun fel să „separe ştiinţa de Dumnezeu”, aşa cum păreţi a vă teme. Pentru simplul motiv că lucrarea lui Dennett şi Plantinga nu este o lucrare pro şi contra religiei (chiar dacă unul din ei se declară “creştin practicant”, iar celălalt se defineşte ca ateu) ci o carte pro şi contra “creaţionismului”, în care religia ca atare nu joacă practic niciun rol. Ca orice doctrină cu contururi bine definite, creaţionismul este o sinteză sui generis de idei depăşind cu mult conotaţiile legate de etimologia numelui pe care-l poartă. Este o teorie impregnată de biologie, mai precis de intenţia ‒ sau ideea fixă ‒ de a o oferi o alternativă sau în orice caz un corectiv al darwinismului. Iar conexiunile lui cu “religia teistă” (ca să folosim terminologia mai mult decât dubioasă a autorilor) sunt de fapt mult mai slabe decât cele cu o anumită formă de ideologie neo-conservatoare made in USA. Din toate aceste puncte de vedere, el este o creaţie tipică a “voinţei de putere” politico-ideologică, şi un exemplu standard, aş zice de pseudo-ştiinţă, adică un fenomen mai degrabă sociologic, care din păcate nu şi-a găsit încă încadrarea în galeria marilor imposturi intelectuale ale secolului trecut.
(Putem desigur regreta faptul că recenzia de care ne ocupăm nici nu menţionează termenul respectiv, mulţumindu-se să noteze faptul că Plantinga este un “creaţionist” ‒ şi să recomande consultarea site-ului asociaţiei Ad Astra, unde găsim şi o declaraţie a Adunării Consiliului Europei despre… “Pericolele creaţionismului pentru educaţie”.)
Un alt cuvânt cheie (pe care Plantinga îl invocă sistematic ca pe un fel de sinonim al creaţionismului) este “teismul”, despre care nimeni nu pare să-şi dea seama că este o filosofie (şi încă una veche de cel puţin un sfert de mileniu), nicidecum o religie…
Nu’s atât de şcolit precum ilustrisimele Dumneavaostră. Mă întreb totuşi: nu cumva ştiinţa pe care o clamaţi nu cumva v-a fost dăruită? De unde aţi primit-o, cumva din eter?
Întorcându-ne cu oarece ani în urmă, mulţi, şi recunoscând şi greşelile omeneşti, nu cumva ştiinţa pe care încercaţi să o separaţi de Dumnezeu, s-a dezvoltat în şcolile şi de către cei care au avut credinţa în Dumnezeu? Gândiţi-vă doar la Hildegard von Bingen. Ce a adus „ştiinţa” care lipsită de Dumnezeu, a societăţii „omului multilateral dezvolata”, inocrect politic, comunistă? Doriţi să vă întoarceţi acolo? După modesta mea înţelegere aşa cred. În încheiere vă semnalez un articol, pe care poate l-aţi citit/cunoaşteţi-„Tudor Giurgiu-Dilema Veche 529/2014-Un proiect fără Dumneze?”
PS Domnule profesor: aţi fost botezat? Dacă da ce semnificaţie are acest eveniment pentru Dumneavoastră?
Vă mulţumesc indiferent că accepaţi ori nu stângacele mele rânduri. Pace şi Bine !
Dogmatismul lui Dennett contrastează flagrant cu toleranța lui Plantinga. Orice persoană rațională deduce firesc concluzia. Încrederea oarbă în mintea omenească subminează onestitatea științifică. În asemenea dispute, nu pierde știința, nu pierde religia, ci omul își exhibă limitele, o dată în plus și la cel mai înalt nivel intelectual.