BIFURCATII. Teorema vie
- 16-11-2012
- Nr. 650
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 2 Comentarii
Cédric Villani e un matematician care a cîștigat, în 2010, medalia Fields – cea mai rîvnită distincție în matematică, disciplină neluată în seamă de Premiul Nobel. Medalia Fields se acordă o dată la patru ani, în timpul Congresului Internațional, unui număr de trei sau patru matematicieni care încă nu au împlinit patruzeci de ani (regulă care l-a privat de medalie, de exemplu, pe Andrew Wiles, care a demonstrat „prea tîrziu“ Marea teoremă a lui Fermat). Cédric Villani e un matematician cu o înfățișare atipică: de o eleganță căutată, pînă spre pedanterie, poartă lavaliere fastuoase, cum nu se mai obișnuiește, costume cu vestă, ceas de buzunar legat cu lanț de un nasture al vestei, la butonieră își pune întotdeauna o broșă măricică în formă de păianjen, de culoare aleasă în funcție de a vestonului, dar și de dispoziție. Matematica pe care o practică Villani e dintre cele mai complicate, un amestec de analiză, geometrie și fizică deloc ușor de explicat neinițiaților. În plus, Cédric Villani e și un excelent comunicator, e capabil ca puțini alții să-și povestească pasiunea unui public nespecialist, dar cu oarecare cultură științifică – cei care i-au urmărit expunerea de la Institutul Francez din București, în 2011, s-au […]
e *bine* ca ne-ai semnalat cartea, batrane, shi, e *bine* ca matematicienii incep sa *explice* chiar altora cam ce shi cam cum.
Ca, de cam *prea multa vreme* matematicienii-s „aia care fac sume grele”…
Cum pentru mine matematica e chiar parte din „humanioare” – oricat de curios ar parea, chiar *asta e* , e doar vorba de-un *alt limbaj*, oleaca (dar, doar oleaca) mai „strict”, pan’ care „gulgutele”, „parerile” nu-shi prea au locul, o repet: e *bine* ca un bun matematician scrie pentru *public*. Ar trebui s-o facem & noi. Cat mai muultzi.
Ca sa-i facem, cumva, pe-aceshti tineri sa-ntzeleaga o trebshoara: cum ca, adicatelea, te *potzi exprima* in muuulte feluri. Chiar precum o alegi, chiar precum *itzi vine chiar bine*…
Eu unul nu cred ca *doar* bunii matematicieni (precum Villani) „au dreptul” de-a scrie astfel de cartzi. Eu unul cred ca putem chiar noi, ashtia, romanii, *mai mici*, sa depunem efortul.
Ca, efortul, e de-a *apropia*, efortul e de-a ne duce-napoi,
chiar atat de inapoi incat sa „re-construim” edificiciul anticilor, pentru care *nu era* o dichotomie intre „noi” & „voi”…
O ye! Visam, visam, Partidu-l aparam!
Cele bune,
Nea Marin
P.S. Batrane, de *ce* nu mai eshti „bagat” pan’ „pagina principala”, cum erai odat’? Ca, trebe sa „sap”, precum o cartitza, pan’ ca sa ti gasesc?
Istoria aparitiei acestei carti este putin diferita: patronul editurii Grasset i-a propus lui Villani sa scrie o carte despre problemele matematice de care se ocupa si (mai ales!) despre el ca matematician, despre parcursul lui, si nu invers. Iar aceasta propunere i-a fost facuta inainte ca Villani sa obtina medalia Fields (e adevarat ca in mediul matematic se vorbea despre Villani ca despre un viitor medaliat Fields, dar nimic nu era sigur, iar Arthur Avila era cotat cu aceleasi sanse pentru obtinerea medaliei!).
Deci nu s-a dorit o simpla carte de popularizare ci un portret al unui matematician atipic si al muncii acestuia.
Multi il vad pe Villani ca pe un narcisist al carui scop este de a capta atentia cu orice pret si prin orice mijloace, cartea prezentata de Liviu Ornea fiind considerata de foarte multi un argument in acest sens, dar realitatea este diferita. Si chiar daca ar fi asa cum se crede, publicitatea pe care Villani o face matematicii in ultimii ani este atat de importanta incat i se pot ierta multe.
Cat despre succesul cartii, din cate stiu „Theoreme vivant” este in Top 100 al vanzarilor de pe Amazon de mai bine de 2 luni, ceea ce nu e putin pentru o carte care, asa cum bine spunea Liviu O, este greu sa fie incadrata intr-un gen anume.