Bocet pentru Che Guevara

Vi-l amintiţi? În decembrie trecut, a refuzat să fie decorat de preşedinte, reproşîndu-i acestuia că este un comunist ca toţi ceilalţi care au condus România după 1989 şi că nu şi-a onorat promisiunile. Gestul lui Vasile Paraschiv – disidentul anticomunist care a încercat, în 1971, să creeze un sindicat liber în plin ceauşism şi s-a alăturat, şase ani mai tîrziu, Mişcării Goma – l-a descumpănit pe Traian Băsescu şi i-a ultragiat pe pretorienii propagandişti din jurul Cotroceniului. Intransigenţa lucrătorului întru adevăr, care a experimentat pe propria-i piele terorismul de stat, este reconfortantă pentru cîţiva şi desuetă, probabil, pentru majoritatea. Intransigenţa, dar şi longevitatea protestului şi perseverenţa în demascarea torţionarilor au fost, totuşi, recompensate. Anul acesta, Societatea Timişoara i-a acordat lui Vasile Paraschiv Premiul „Speranţa“, distincţie care merge, îndeobşte, spre cei care contribuie la instaurarea democraţiei, destrămarea structurilor comuniste şi menţinerea speranţei în România. Nota bene – primul laureat a fost, în 1992, Corneliu Coposu, urmat de Constantin Ticu Dumitrescu. Vi-i mai amintiţi? Au plecat amîndoi, lăsîndu-ne pradă relativismului moral şi cauzelor îndoielnice.   Printre cei onoraţi cu Premiul „Speranţa“ s-au aflat Mircea Dinescu şi colegii săi din CNSAS. Se întîmpla în 2002, cînd instituţia nu fusese emasculată legislativ şi îşi […]