Bonjour, popor!
- 17-02-2012
- Nr. 612
-
Bedros HORASANGIAN
- Politic
- 2 Comentarii
Noul premier – propus de preşedintele Traian Băsescu – şi noul guvern – alcătuit pe criterii vădit clientelare de fragila majoritate parlamentară – au intrat în pîine. Vorba veche românească nu mai are relevanţă. Acum se intră direct în caşcaval. Caşcavalul puterii care permite manipularea banilor de la buget şi pungăşiile selective cu bani europeni. Nemulţumirile populaţiei româneşti au ieşit de sub tăcerea impusă de chefuiala naţională de sărbători, iar incidentul cu Raed Arafat – minor altfel, dar semnificatv – a pus la fiert o mulţime de revendicări. Aşa s-a ajuns la o demisie controlată a premierului Emil Boc – clocită de mai multă vreme din motive de strategie electorală – şi la alcătuirea intempestivă a unui guvern de strînsură. Fără personalităţi marcante sau cu expertiză profesională în vreun domeniu, noile giurumele ministeriale au doar o bună experienţă a obedienţei faţă de partidele (sau personajele politice) care i-au împins la vedere pe scena publică. Am ajuns în faza în care oricine poate ocupa orice post. Cu o singură şi esenţială condiţie: obedienţa, la care se adaugă devotamentul sans rivage faţă de protectorii lor. Fiecare nou ministru este omul cuiva. Și va face doar ce i se va dicta. Și atît. […]
Fiinţa omenească, poporul, neamul şi Istoria.
Tot atîtea poveşti. Cîtă apǎ a tot curs pe Dunăre-n jos de cînd o fi rîul ăsta, pînă la Marea cea Neagră şi-aşa tot mai departe pînă la Marea cea Mare.
De unde o veni domne atîta amar de apă, că n-o veni toată aşa singură fără capăt doar din măruntaiele pămîntului. Trebuie să fie sigur un circuit închis, altfel mi-e greu a pricepe.
ÎNCHIS, cu siguranţă !
Aşa şi Istoria cu-ale ei Istorii. Multe ar fi de depănat.
Dar nici loc nu prea e, nici timp, iar în aste timpuri pe-o asemenea vreme, Ce Vremuri !
Dacă-am lua-o de la paşopt încoace ?!? Nu, nu 1800, doar de la 900, 1948 !
Şi-apoi, cît de repede şi ce frumos şi cît de des tot vorbim noi despre DEMOCRAŢIE,
O! Democraţiile !
Dac-am sta aşa o lecuţǎ şi ne-am gîndi puţintel ceva mai bine le Democraţiile astea, care vin de la grecii antici, dar de fapt cele moderne dacǎ au abia nici 200 de ani, cît de proaspete sînt, era sǎ zic ca nişte fecioare copile şi cît de siluite au fost, ieri ca şi astǎzi.
Dar doar dacǎ bine priveşti, şi încǎ ……..nimic nu-i limpede clar.
Democraţie-n sus, democraţie-n jos, iar în, şi printre, toate aceste yo-yo-uri şi jocuri, culise, drame, rǎzboaie, dileme şi poveşti nestemate unde o fi pitit, ticluit, înghesuit, pus, aşezat, rînduit, orînduit, mînuit, mǎcelǎrit, macerat, POPORUL sǎracu, el pîinea noastrǎ cea de toate zilele, carnea noastrǎ macrǎ de tun ? Unde ?!?
Iar dac-am îndrǎzni sǎ privim de la ’48 încoace ne-am cam îngrozi sǎ vedem acest film în 3D.
Cît prǎpǎd, cîţi morţi, mutilaţi, cîte rǎzboaie, Revoluţii, Dictaturi, Pogromuri, Lagǎre, Gulaguri, Masacre şi iar Rǎzboaie şi Revoluţii.
Unde o fi poporul, înghesuit printre toate acestea ?!?
Cǎ tot curge, curge, se scurge ca apa aceea a rîului de la izvoare-nspre Marea cea Mare, era sǎ zic etern, şi în circuit închis, ÎNCHIS cu siguranţǎ, în special de la ’48 încoace, 1900.
Cu-atîtea poveşti minunate, am uitat poate prea uşor cu siguranţǎ, cǎ noi, poporul aista, cel de la paşopt încoace, ne-am nǎscut Liberi Închişi într-un Lagǎr, într-o Închisoare Totalǎ Totalitarǎ Atroce, Perfidǎ şi Criminalǎ, tot mai subtilǎ tot mai sugǎtoare de Sînge şi Spirit.
Unde-o fi poporul în tot tǎmbǎlǎul acesta, magazin de jucǎrii stricate şi pǎpuşi de paie.
”Bunǎ ziua domnule, aveţi vǎ rog, aş dori cam 1 kil jumate de CARNE DE TUN, dar proaspǎtǎ sǎ fie vǎ rog şi cît mai în sînge ! Mulţumesc ! O sǎ trec şi mîine , tot cam pe la aceeaşi orǎ !”
Cît de etern e-acest ”mîine” ?!? cu siguranţǎ precum rîul ce curge, ce curge, precum poporul acesta, precum popoarele toate, în Circuitul Închis al Ideologiilor Toate Înalte.
SPAKOINAI NOCI, MALENKI ! ( Noapte Bunǎ, Copii ! )
Avînd Curajul sǎ privim în Ochi Rana Noastrǎ Deschisǎ ce Sîntem
Tot aşteptînd sǎ reînnodǎm capetele firului etic al existenţei româneşti tare mi-e teamà cǎ ne vom pierde prin Labirintul Paradoxului Fiinţei Româneşti tot cǎutînd sutele, miile de capete ale firului deja rupt de tot atîtea ori.
Exigenţa Existenţei Româneşti lipseşte cu desǎvîrşire. Cît despre Eticǎ, curat murdar, ne mai rǎmîn fabulele lui La Fontaine sau cele mai la-ndemînǎ ale lui Grigore Alexandrescu, cu care abia-abia de ne vom obloji nu rǎnile, ci doar ne vom uşura un pic durerile mult-mult prea adînc pǎtrunse profund în Fiinţa aceasta de azi, numai Româneascǎ nu.
Bîlbîiala-izul tradiţiilor acelea îngropate mai peste tot nimeni nu mai ştie pe unde, nu mai sînt suficiente pentru a reînnoda Firul Poveştii.
De acea Poveste cine mai ştie ? De care Poveste cineva ne vorbeşte ?
Cine mai stǎ azi sǎ asculte Poveşti ? Basme ? Proverbe ? şi Snoave ?
Oamenii au o nevoie avid-grotescǎ de Braşoave şi Neghiobii, Porcǎrii şi Scǎlîmbîieli Siliconate, Perversitǎţi Virtual-artificiale cît mai Atroce, cît mai Multe cît mai Zmucite cît mai fast, cît mai ” nick „.
N-au nici o vinǎ, pe un creier stîlcit-strivit şi adus în stare de cîlţi-bere-mici-mititei şi cîrnaţi a fost lesne de instalat un program ad-hoc importat-exportat virusat inoculat şmanglit bǎgat în ” blank”-ul vergin şi pur inocent gîlgîind însetat dupǎ bombonele ROZ-GRATUIT.
Ariadna a plecat şi ea, Penelopa nu mai coase-croşeteazǎ de mult, Ulysse…..dacǎ l-am citi pe James Joyce cu mare greutate i-am descifra adresa.
Ştiind destul de bine trecutul istoric apropiat ( 50-70 de ani) al Spaţiului Carpatin Românesc am totuşi o micǎ jenǎ gǎsind uşor nepotrivit, chiar dacǎ asemǎnǎri existǎ, unele evident concludente, ale ” personajelor ” care azi bîntuie în lung şi-n lat Plaiurile Noastre atît de mitic Mioritice, precum hoardele de sǎlbatici barbari, servindu-se de tot ce doresc şi nu doresc, precum armata eliberatoare sovieticǎ, pentru a aminti doar de cel mai recent val de diriguitori darnici în a împǎrţi poporului LUMINA Terorii, Sǎrǎciei Totale, a Violului şi a CRIMEI Organizate, asemǎnarea, ziceam, cu termenii vechi, cu siguranţǎ deveniţi azi arhaici şi de nepriceput, pentru cei de la 30 de ani în jos : ciocoi, boier, rinocer, gloatǎ, domn(itori) sultan.
Omul este Liber, dar Libertatea nu înseamnǎ automat cǎ poţi sǎ faci ce vrei, ce-ţi trece prin cap. Existǎ legi, bun-simţ, buna-cuviinţǎ, buna-creştere, îndatoriri şi drepturi.
Dacǎ fiecare ar face ce vrea, pentru cǎ hai ! sîntem Liberi ! şi ne este permis Orice, vǎ imaginaţi ce s-ar întîmpla, ar fi Balamuc, ar fi Anarhie Totalǎ.
Şi-apoi un alt detaliu, o altǎ problemǎ, teribil de sensibilǎ, care doare şi revoltǎ-indigneazǎ pe mulţi, rolul STATUL ASISTENT SOCIAL şi rolul asistanaţilor.
Îmi pare rǎu cǎ nu prea sîntem de acord, dar statul Socialist-Comunist a transformat programînd Conştient Voit Evident societatea într-o “societate de asistaţi” “de funcţionari”, de “murǎ-n gurǎ”, de”leneşi”, de “marionete” tocmai pentru a putea controla şi poseda TOTAL TOTUL. Acest aspect, acest fenomen, este extrem de vizibil chiar şi în ţǎrile occidentale cu puternicǎ tradiţie socialistǎ şi care decenii de-a rîndul manipulate subtil-ideologic-strategic de la Moscova au reuşit sǎ deformeze profund scara adevǎratelor Valori, de muncǎ, merit, efort, rezultat.
Acest subiect este un subiect, delicat, complex, complicat, sensibil, cu foarte-foarte-multe tǎişuri şi capcane, pentru o societate Vie, Liberǎ, şi cu adevǎrat Democraticǎ bazatǎ pe Legi şi pe o Justiţie Corectǎ.
Unde se opresc Drepturile şi unde începe Datoria, ce se Cuvine şi ce se Cere, e o lungǎ discuţie, şi teribil de Amalgamatǎ în special AZI, perturbaţi de atîtea Ideologii.
CUMPǍNA trebuie sǎ stea în ECHILIBRUL unei ADEVǍRATE BALANŢE;
Nu vǎ lǎsaţi, vǎ rog, atît de uşor amǎgit de teoriile care profitǎ de o realǎ decadenţǎ a acestor societǎţi care încetul cu încetul îmbuibate de propriile lor reuşite au început sǎ uite de unde au plecat şi cam cum merg lucrurile; şi devenite azi Hulpave au început sǎ-şi muşte singure coada.
În acest context, hienele, şacalii şi alte feroci despuitori de stîrvuri sînt gata pregǎtiţi sǎ se înfrupte din trupul care a început sǎ aibǎ iz pestilenţial putrid de cadavru.
Toţi avem aceleaşi drepturi, DAR : şi aceleaşi îndatoriri, cei care încalcǎ Legea trebuie sǎ plǎteascǎ pagubele pricinuite.
De ce unii plǎtesc şi alţii nu, e o altǎ poveste, cu altǎ ocazie.
Nu cred cǎ vom putea reface aici Poveste Lumii în special într-o Românie atît de profund bolnavǎ, dupǎ ce 45 de comunism au adus-o în stare de GRAV HANDICAP moral, fizic, mental şi spiritual.
A cǎuta permanent Vinovaţi este a fugi non-stop de propriile noastre Metehne.
Nu doar aşa vom reuşi reînnodarea celor cîteva sute, mii de sforicele rǎtǎcite pe ici şi pe colo, care nu va fi chiar pentru mîine.
Iar acest “mîine” va dura, cu puţin noroc, cam ………juma de kil de secol ( n-am zis şi care )