„Brand-ul de tara“ si Jean Sibelius

  • Recomandă articolul
Sibelius este pentru finlandezi ceea ce Grieg e pentru norvegieni, Dvorak si Smetana pentru cehi, Liszt si Bartók pentru unguri, Enescu pentru romani: o mindrie nationala. Fara sa devina si „brand“ de tara. Un fel de simbol al sentimentului si al identitatii nationale, chiar daca marile puteri culturale ale lumii nu au facut din una sau alta din gloriile lor – scriitori, plasticieni sau muzicieni – simboluri „nationale“ . Nu este nimic rau in sine, devine riscant cind se sare peste cal. Sigur ca nu putem trece usor peste localizarea si focalizarea unicatelor/ geniilor produse de un popor, orgoliul, mindria si demnitatea lui capata consistenta nu doar pe plan extern, ci si in propria structura identitara, insa, vrem nu vrem, ne place sau nu, internationalizarea vedetelor nationale impune recunoasterea si asumarea lor de catre comunitatea culturala a lumii. Sint „ai lor“, dar devin si „ai nostri“. Recentele discutii publice legate de „brand-ul de tara“ care sa ne impuna strainatatii, dincolo de stereotipuri si prejudecati, au pasit cu stingul. „Fabulospirit“ este o mica jucarea arbitrara si ineficienta, inventata pe bani multi, care nu spune nimic si nu propune si mai nimic lumii din afara noastra. Putem apela la experti in „brand-uire“ […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }