Briceagul

Tatal sau ii fagaduise de mult un briceag. Sosise si ziua cind trebuia sa i-l aduca. In ziua aceea, dupa ce s-a intors de la scoala, copilul a asteptat in liniste intoarcerea tatalui de la lucru. Mai intii si-a scris lectiile pentru a doua zi, apoi a citit cu glas stare, a invatat si poezia, a spus-o chiar de citeva ori. Apoi a asteptat iarasi in preajma mamei. Din cind in cind numai, parca la intervale regulate, se uita mai atent – din ce in ce mai atent – dar fara ciuda si fara graba, la ceasul rotund din perete. Bucuria lui consuma domol timpul care se scurge; ea creste cu miscarea acelor pe cadranul galbejit, cu inserarea care treptat si apoi brusc se lasa inghitita de intuneric. Pina si privirile mamei – ingrijorate sau vesnic inspaimintate, lucrurile din odaie, motanul somnoros, toate deopotriva cu vremea scursa, lasata in urma, fara putinta de intoarcere umplu asteptarea si aduc ora implinirii. – Tata mi-a adus un briceag de „ziua mea“. Nu este ziua lui. Ziua lui de nastere fusese cu o saptamina in urma, dar atunci tata nu avusese bani. Saptamina trecuta sau azi, ce importanta are de vreme ce azi […]