Business pe muzică

Tonul face muzica, se spune. Or, tonul este sinonimul preciziei matematice. La fel ca muzica pe care o poartă, comedia muzicală (musicalul) mainstream este ramura artistică supusă celor mai draconice, probabil, reguli din lumea teatrală. Pentru alte tipuri de spectacole – teatrul dramatic sau chiar opera –, acest corpus de relaţii, de contracte, de principii scrise și nescrise ar putea părea coercitiv, o piedică în calea creaţiei originale, dacă nu o practică dubioasă, de-a dreptul periculoasă, de reproducere mai mult sau mai puţin identică a unui act artistic, dintr-un capăt într-altul al lumii. Doar că, spre deosebire de alte genuri teatrale, autoreproducerea practicată în comedia muzicală, mai ales cea de origine anglo- saxonă, dar nu numai, e încurajată, uneori cerută de public și, astfel, perpetuată de către establishmentul marilor case de producţie.   Pentru că trebuie spus, fără ocolișuri și de la bun început: musicalul este o industrie, iar unul dintre cuvintele-cheie este „franciză“. Cum s-a ajuns la asta? În majoritatea ţărilor Europei, în cele două Americi, din ce în ce mai mult în Asia, marea comedie muzicală este, în prezent, cea mai populară formă de teatru, în sensul că poate atinge categorii sociale și culturale extrem de diverse. Cu […]