Caietele lui Ozias și „motivul tatălui“ la Ion Vianu

„Dar aş minţi spunînd că îmbogăţirea, intelectuală, morală, din aceşti ani era împlinire: pe măsură ce se adîncea experienţa mea de viaţă, simţeam mai adînc rana profundă a exilului. […] În anii aceia am descoperit, citit în singurătate, recitat cu voce tare, fără să fiu auzit de nimeni, un poem al lui Blaga: Cîntec despre regele Ion: «Avem acelaşi nume tu şi eu/ că-i iarnă sau că-i primăvară/ ne cheamă azi pe toţi la fel: Ion fără de ţară. Un vaer dac-ar fi s-auzi/ a zecea, mia oară,/ să ştii că unu-i pentru toţi:/ Ion fără de ţară». Da, ne chema la fel, plecaţi sau rămaşi, dar trebuia, aşa mi se părea că înţeleg mesajul poetului, să rămînem unul pentru toţi“, mărturisea odinioară Ion Vianu în Amintiri în dialog, cartea scrisă împreună cu prietenul său de-o viaţă, Matei Călinescu. Şi pesemne că nu întîmplător a fost el marcat de substanţa lirică a versurilor citate, cîtă vreme tocmai Lucian Blaga a fost cel care, în Trilogia culturii, a supus unui examen extrem de subtil dorul, jalea şi urîtul, ca stări sufleteşti ce pot fi exteriorizate doar prin vorbe intraductibile într-o altă limbă…     Ion Vianu n-a plecat de bunăvoie din […]