Căpitanul Codreanu – fascist în lupta dintre premodernitate şi modernitate

  • Recomandă articolul
Oliver JENS SCHMITT Căpitan Codreanu. Aufstieg und Fall des rumänischen Faschistenführers Paul Zsolnay Verlag Wien 2016   Bollywood à la roumaine: se expuneau icoane cu chipul său, era venerat ca un semizeu, ca avocat al dezmoşteniţilor şi salvator al naţiunii române. Zeci de mii de oameni au venit în peste 2.000 de care la nunta lui, care s-a ţinut în chiar locul simbolic al Unirii Principatelor, şi era considerat încarnarea lui Ştefan cel Mare. A fost achitat de crimă politică, ba chiar de două ori. Şi totuşi, charisma legionarului nestatornic numit „Căpitanul“, care îşi aţîţa adepţii cel mai adesea în costum tradiţional românesc, incidental în uniformă neagră, a ajuns să pălească atunci cînd, fiind supus unei detenţii cu izolare absolută, n-a mai putut săvîrşi nici o presupusă „minune”. Max Weber îşi găseşte confirmarea. Însă toate acestea se ştiau deja. Oliver Jens Schmitt, profesor de istoria Europei de Est la Universitatea din Viena, merge mai departe în noua sa biografie, aducînd la lumină aspecte ţinute pînă acum sub obroc. La începutul secolului al XX-lea, în nord es­tul puţin dezvoltat al României, creştea, educat în spiritul unui antisemitism feroce, un cadet cu înzestrări mistice, care – mai degrabă intuitiv decît la modul intelectual […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.