CAPODOPERE. Michelangelo & Co.

„Michelangelo inaugureaza seria saturniana si melancolica a artistilor din Renasterea tirzie. s…t sElt este momentul de culme al constiintei formei. Inglobata si experimentata, aceasta constiinta extrema devine o amenintare perpetua a esecului. Forma michelangiolesca e «supra-umana» sau – cum spuneau contemporanii – «divina»…“. Aceste cuvinte ale lui Victor Ieronim Stoichita din Pontormo si manierismul (Editura Meridiane, Bucuresti, 1978, p. 84) definesc atitudinea aproape inhibatorie cu care artistii (in special cei florentini) se apropie de opera lui Michelangelo. Ele sint emblematice pentru ambianta artistica renascentista tardiva in care atelierul isi traia apogeul, in care bottega quattrocentista era aproape ridicata la rangul de industrie, in imediata vecinatate a doua mari personalitati capabile sa determine in jurul lor emulatie savanta: Rafael si Michelangelo. Preeminenta formei „supra-umane“, „divine“, face din cei doi artisti, pe filiera neoplatonica, detinatorii primi in stricto sensu ai unui concetto ce devine mai apoi forma. Aceasta metamorfoza are loc in spatiul circumscris de alti doi termeni ai literaturii artistice a vremii: l’intelletto si la mano. Cel putin in conceptia michelangiolesca, aspectul de abilitate manuala este foarte important, cei doi termeni fiind interdependenti. „La man che ubbidisce allíintelletto“, spune poate cel mai popular vers al Rimelor lui Michelangelo, integrat celui mai […]