Carnavaluri europene

Venetia si Ptuj

  • Recomandă articolul
De cele mai multe ori cind spunem carnaval ne gindim la Rio de Janeiro, la soare, la costume exotice – ori, in cele mai multe rinduri, doar la picturi exotice, piesele vestimentare fiind cvasi-invizibile. Europa are insa si ea carnavalurile ei, iar doua dintre ele s-au consumat de curind, in Italia – la Venetia, si in Slovenia – la Ptuj. Am participat la amindoua, chiar daca nu am prins momentele centrale, adica paradele de inchidere, si am trait atmosfera de sarbatoare a oraselor. – Venetia Am ajuns la Venetia pe 22 februarie, cautind cu privirea elementele carnavalesti. Prima impresie a fost ca orasul nu se schimbase radical de la ultima mea vizita, insa asta si pentru ca ma aflam abia in fata garii Santa Lucia, deci la marginea sa. Intrind in oras am putut vedea ghirlande atirnate, oameni cu fetele pictate ori cu palarii trasnite, iar mai aproape de San Marco erau deja oameni costumati, din cap pina-n picioare. Cum scriam mai sus, atmosfera nu atinsese punctul culminant pentru ca in mijlocul zilei si al saptaminii nu prea erau evenimente de strada. Din Campanello am putut vedea un dans in hora in Piata San Marco, cu oameni costumati si cu […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }