Carol Iancu, Liviu Rotman, rabinul Şafran şi rabinul Rosen

Presa din România de azi îngăduie exprimarea de opinii divergente; în acest sens, articolul dlui Liviu Rotman despre ultima carte a profesorului Iancu este bine-venit („Un contramodel de abordare a Holocaustului“, în Observator cultural, nr. 561, din 4 februarie 2011). Nu e de mirare că dnii Rotman şi Iancu au viziuni fundamental diferite asupra istoriei evreilor români din generaţia născută în perioada interbelică.   Viziunea dlui Iancu este dominată de admiraţia faţă de rabinul Şafran. Dl Rotman îl acuză însă pe Carol Iancu de lipsă de obiectivitate, de plagiat şi de alte nenumărate păcate. Ce poate fi spus despre viziunea dlui Rotman şi care este veritabila semnificaţie a asaltului lui profesional şi personal împotriva lui Carol Iancu? Răspunsul este, cred, simplu. Viziunea dlui Rotman este dominată de admiraţia faţă de rabinul Rosen şi de ceea ce a reprezentat el în istoria comunităţii evreieşti din România. Să vedem în lumina acestei afirmaţii ce înţelege dl Rotman prin obiectivitate.   Într-un articol despre rabinul Rosen publicat pe site-ul www.yivoencyclopedia.org/ printarticle.aspx?id=969, dl Rotman scrie că în 1948 „Moses Rosen a fost ales şef-rabin“. Ales? Nu merită inteligenţa cititorului mai mult respect? Dl Rotman continuă: „După căderea regimului comunist în Decembrie 1989 […] vîrsta […]