CARTEA DE FILM. Literatura, critica şi iubirea de cinema
Cristian Tudor POPESCU - Filmar
- 02-05-2014
- Nr. 720
-
Mihai FULGER
- Arte
- 1 Comentarii
„M-am întors la literatură.“ Aşa suna declaraţia pe care Cristian Tudor Popescu, unul dintre cei mai reputaţi jurnalişti şi comentatori români, a făcut-o la cea mai recentă ediţie a Tîrgului Gaudeamus, cu ocazia lansării noului său volum de publicistică. O declaraţie surprinzătoare, deoarece cartea, sugestiv intitulată Filmar, ar putea fi plasată şi în zona criticii de cinema. Surprinzătoare, dar şi îndreptăţită. Acum doi-trei ani, cînd recenzam prima carte de cinema a lui Cristian Tudor Popescu, Filmul surd în România mută, apărută tot la Polirom şi bazată pe teza de doctorat a autorului, remarcam că „stilul filmologului Cristian Tudor Popescu seamănă izbitor cu stilul publicistului CTP, care, la rîndul său, aduce aminte de stilul prozatorului CTP“. Cu Filmar, scriitorul se dovedeşte din nou un autor consecvent cu sine însuşi: indiferent dacă citim o cronică de cinema ori de teatru, un comentariu social-politic sau o ficţiune autobiografică ori speculativă de Cristian Tudor Popescu, putem recunoaşte imediat amprenta sa personală. Mai mult, unele texte ale sale glisează deconcertant între genuri şi specii, nu doar între registre, astfel încît doar pe parcurs – sau, uneori, de abia la final – ne lămurim, vorba aceea, „ce-a vrut să spună autorul“. Să luăm, de pildă, […]
Există o carte despre film (și nu numai…) cu același titlu, FILMAR, apărută în anul 1984, la Editura Eminescu, scrisă de un om cu o personalitate (la fel de) polivalentă, dar mai modestă și mai puțin vocală, jurnalistul, prozatorul, eseistul, analistul Romulus Rusan; este o carte seducătoare prin analiza filmelor alese și comentate cu și prin trimiteri și analogii surprinzătoare sau firești, dar, în orice caz, intructive (convinsă fiind că nu aceasta s-a dorit) și binevenite; deschid cartea și citesc la întîmplare:
”Dincolo de de această ‚pură plăcere’ [aceea de a povesti] nu-i însă, cum s-ar putea crede, neantul, ci învățătura orin ricoșeu a moralistului modern.” [fragment dintr-un text despre experiența literaturii, exersată de către Paolo Pasolini].
voi încerca să citesc și acest volum al Dlui C T Poescu, dincolo de curziozitatea mea de ”cinefil” , crezînd în argumentul ”„scriitorii adevăraţi nu iubesc şi nu urăsc cu adevărat“ deoarece „un spaţiu liber, mic, insesizabil îi separă de fiecare clipă a vieţii lor“.