Cazuistică pentru o sintagmă comunistă

Tema recurentă a ultimelor spectacole ale regizorului Alexandru Tocilescu este comunismul. Casa Zoikăi, recenta sa premieră de la Teatrul de Comedie din Bucureşti, îi prilejuieşte o nouă incursiune în perioada lui de început, în vremea cînd se consemnau victoria MRSO (pentru cei sub 30 de ani, MRSO – Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie) şi constituirea URSS. Apărea astfel, forţat, o lume cu reguli strîmbe, care impunea domnia tiraniei şi a supravegherii, a fricii şi a minciunii, a imposturii şi a făţărniciei. Simbolul acestui univers, materializat scenic prin soluţia scenografică a Vandei Maria Sturdza, este apartamentul cu şase camere al doamnei Zoia Pelţ. Elementul principal, dominator, îl reprezintă şase uşi înalte, duble, prevăzute cu cîte un ochi de veghe, semn al aparaturii securiste de urmărire şi interceptare, de intruziune brutală în intimitatea individului. În plus, prin mobilitatea lor, prin posibilitatea de a fi uşor reamplasate, ele servesc deopotrivă drept cadru pentru cheia realistă de rezolvare a scenelor cotidiene, cît şi pentru cea suprarealistă, aleasă pentru momentele de manifestare în forţă a terorii regimului comunist.   Trama piesei, prin seria de evenimente tragice, absurde, stupide, amuzante care au loc în această casă, devine expresia însăşi a adaptării individului în sistemul totalitar de […]