Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Ce ar fi de înţeles, domnule Liiceanu?
Rînduri care ar putea ţine loc de o scrisoare deschisă
- 06-11-2013
- Nr. 698
-
Ovidiu ŞIMONCA
- Editorial
- 24 Comentarii
Talentul dumneavoastră epistolar, domnule Liiceanu, nu îl pune nimeni la îndoială. Ştiţi să scrieţi scrisori frumoase, scrisori caustice, scrisori duioase, scrisori inimitabile. Aveţi şarm, plasticitate şi – citite şi de alţii, nu doar de adrisant – aceste scrisori au darul să te furnice. Faceţi portrete extraordinare, ştiţi să strecuraţi atîta filozofie în ele încît să te dea gata, fără să fie considerate, din perspectiva cititorului, prea docte, povestiţi inimitabil. În plus, un volum care se promovează în staţiile de metrou din Bucureşti trebuie să fie plăcut la citit, să nu obosească, deşi spune lucruri grave, petrecute în comunism. Am închis, cu această imagine, ultimele rînduri din volumul dumneavoastră Dragul meu turnător, apărut de cîteva zile la Editura Humanitas. În acest volum, îi trimiteţi o serie de optsprezece scrisori turnătorului dumneavoastră din anii ’70, turnător pe care l-aţi descoperit în 2006, în Dosarul de Urmărire Informativă de la CNSAS, dosar vi s-a deschis de Securitate după întoarcerea de la o bursă, din Germania. După o întîlnire faţă în faţă cu acest turnător, la sediul Editurii Humanitas, la începutul acestui an, îi trimiteţi o serie de optsprezece scrisori, toate din 2013, ca să înţelegeţi cum de-a ajuns acest coleg al dumneavoastră de […]
multzi am fo’ chiar ”turnatz’ ”, da’ *nu* scrim cartz’. Cam despre *asta* pare a fi vorba-n articol.
Mde, trecutul vesel… Am ajuns la concluzia ca nu mai are rost de-al analiza: cum scria cineva pe mai sus, alora nu le-ajuta, aia n-au remushcari.
Lucrushoarele astea s-au *scris* de nenumarate ori. S-au analizat de-tzi face , acuma, chiar greatza.
Shi, ashadar, il intzeleg pe autor cand intreaba pe G. L. da’ di ce ”inca una?”
Shi-l ‘tzeleg pe G.L. da’ di ce inca una: ca, mde, lumea tre’ s-arate ca inca mai ezista, cumva…
Nea Marin
Cam inculta, citind pe apucate doar ce e premiat, intelectualitatea juna, asemeni celei occidentale inainte de Noii Filozofi (si dupa), nu-si poate imagina raul de a fi urmarit de Securitate si se lasa cu usurinta interceptata de serviciile clasei politice. Noua carte a dlui Liiceanu ar fi ramas fara efect enervant daca nu se materializa intr-un proces, probabil pe fapte prescrie de fesenisti precum crimele Contrarevolutiei, dar a carui importanta este vasta, 30 de ani dupa, confirmand periculozitatea Jurnalului de la Paltinis: filosofia ne invata ceea ce trebuie facut neaparat! Numai cine e filosof, merge pana la capat. De rusine, se vor rari repede vechii intelectuali smecheri, grabiti sa serveasca pe fostii securisti laudandu-se presei cum ca ei nu-si cer dosarul de la CNSAS, fiindca le e frica sa nu-si piarda prietenii si tin sa aiba somnul linistit!
Nu pot contesta faptul că articolul d-lui Simonca e bine garnisit şi întoarce pe toate feţele problema cu turnărorii (călăii) şi victimele.Pot afirma chiar că este excesiv prin rafinamentul dovedit,şi că,prin aceasta,nu ştiu cât de mult limpezeşte lucrurile.
Eu,unul,rămân la ideea că,oricât de savant şi pretenţios ne-am exprima,sau ppoate tocmai de aceea,nu trebuie să pierdem nicio clipă din vedere ceeace e mai important în demonstraţie,şi anume,caracterul criminal şi monstruos al sistemului totalitar,faptul că existenţa îndelungată a acestui sistem bazat pe teroare şi suspiciune,pe trădări şi complicităţi,a avut şi are încă,după cum o vedem cu toţii,consecinţele cele mai funeste,distrugând însăşi fibra acestui popor atât de răbdător şi,de ce să nu recunoaştem,în cele mai multe cazuri inexplicabil de obedient.
Deci,în concluzie,orice eseu,orice demonstraţie,e absolut necesar să fie clară,fără prea multe zorzoane şi brizbizuri,pentru a da posibilitatea celor ce n-au îndurat pe cei trei F(frica,foamea,frigul) pe propria lor piele în ce constă caracterul sinistru al comunismului cu o trenă atât de puternică şi nefastă în prezentul pe care-l trăim.Mulţumesc.
Marius Oprea a preluat titlul de la Hannah Arendt: Eichmann in Jerusalem. Ein Bericht von der Banalität des Bösen, 1963.
Chestia cu China comunista in afara razboiului rece pe cand Coreea da e de tot hazul: milioanele de voluntari chinezi din timpul razboiului coreean erau turisti? Dar ocuparea Tibetului, alungarea lui Dalai Lama si masacrarea regulata a calugarilor lamaisti – ultima chiar acum catziva ani – tot actiuni gen Armata Salvarii?
D-ta ai idee ce insemna inainte de dementa demolare ceausista Rahova intre 11 Iunie si Antim? Gasesti detalii in Felix (nu, nu varanul) si Otila. Nici o diferenta de valoare imobiliara cu zona Lister.
Evident, camionul care a dat peste Sebastian nu era conspirationist, cel mai probabil voditely-ul o luase de dimineata cu licorile atat de imbelsugate chiar si atunci in Bucuresti.
Relevant este reactia identica cu cea a prim-plagiatorului si a ex-turnatorului raspopit monooval socru: cine nu e cu noi e fascist, legionar sau pro-legionar(?). Buruiana rea si foarte rezistenta la unii e bolshevismul stalinist.
@lucid:
„Dragul meu comunism maoist’?
Nu veti gasi aparari ale lui Mao in textele mele. In schimb comentariile dvs. neobosite de pe forumuri contin din abundenta subtexte antisemite si pro-legionare. Uneori mai mult decit subtexte. Da, stiu, Zelea era un sfint prin comparatie cu crimele lui Stalin.
Daca e sa discutam de „unde locuiau” X sau Y, si GL locuia in strada Dr. Lister. Iar Sebastian a ajuns sa locuiasca in Rahova, cu mama sa, din cauza „dreptei” dvs. Veti fi de acord cu mine ca ar fi o discutie lipsita de sens.
Sinteti sigur ca acel „camion sovietic” a fost al unui atentator? Teoria conspiratiei e mai la indemina, stiu.
Nu obisnuiesc sa numar mortii si sa fac ierarhii. Asta o fac numai cei care vor sa justifice crimele celor cu care tin.
Apropo, China comunista nu are de-a face cu Razboiul Rece. Daca va referiti la Vietnam sau Coreea, putem discuta.
Adicatelea, vezi Doamne, ce sa mai vorbim de leprele comunismului ca tot nu putem indrepta raul din oameni…
sau „cum bagatelizam (si facem uitata) pacostea comunista”.
In fond „ce atata anticomunism, dom´le ?” cum peroreaza , cu manie proletara, baricadiera dvs. collabo, Bianca Burta-Cernat, in cele trei volume de cacofonii post-pubertare, publicate nu de mult.
Principalul este ca ati fost „scrofulos la datorie” si i-ati mai administrat o corectie acestui inamic al amneziei stangiste care este domnul Liiceanu.
Scrieti ca „era normal ca si articolul despre sa fie ‘ad hominem’…”.
Fireste ca era normal si logic sa fie „ad hominem” (cum altfel?), dar nu si un „atac ad hominem” (cum scrisesem)!
Si despre asta cred ca e vorba aici, acesta fiind chiar rostul interventiei mele.
Draga domnule Ovidiu Simonca, n-are nici o importanta daca numele meu este real sau fictiv, ceea ce conteaza e sa aveti la textele dvs. cititori atenti si detasati (atit cit subiectivitatea fiecaruia permite, neexistind instanta pur obiectiva!). Anonimatul nu e lasitate, uneori e util sa inaintezi mascat, ca la teatru, daca asta poate aduce o relativa limpezire a apelor.
Cind ii spuneti prietenului Paul Cernat: „prefer sa vorbesc si sa scriu despre ‘tentatia raului’ care exista in fiecare dintre noi” , sunteti oare constient ca o prea obsesiva, incrincenata forare in domeniul asta v-ar putea transforma din „cercetator in cercetat” (aluzie la „Raportul despre orbi” din Despre eroi si morminte”; si tot de acolo: „Aviz naivilor: nu exista intimplare” – citez din memorie)?
Va multumesc pentru invitatia la o cafea, ma onoreaza, dar cred ca e mai bine sa ne cunoastem si imprietenim prin scris (fie el si frumos!).
@ Paul Cernat: in privinta marotei-mantrei mele cu „scuzele”, e aproape o gluma, pentru a destinde atmosfera.
„un Sebastian care nu avea drept de semnatura, nu putea iesi din tara si era amenintat in orice moment cu exterminarea fizica”
Ai idee unde locuia Sebastian in timpul lui Antonescu? Intr-o garsoniera aflata intr-un modern blokhaus (asa se numeau la inceput) pe Calea Victoriei, in locul numit „la Radu” – e si astazi, cand vii dinspre Catedrala Sf. Iosif drept in fatza.
Povestea cu Steaua fara nume si „dreptul de semnatura” era deja fabula in epoca.
Interdictia de a calatori „afara” au avut-o in timpul dragului d-tale regim comunist MILIOANE de romani.
Amenintzat in orice moment cu exterminarea fizica – intr-adevar, putea oricand sa dea peste el un camion nazist pe Calea Victoriei, numai ca pana la urma l-a lovit un camion sovietic eliberator in zona 11 iunie aproape de casa in care locuia fratele care ulterior a refuzat sa publ;ice jurnalul timp de patru decenii din motive (reale!) familiale. Si, ca istorie factuala, daca nu murea tragic, Sebastian avea toate sansele sa ajunga daca nu la Rm. Sarat cel putin la Canal sau la taiat stuf.
„Cit priveste echivalenta comunism-nazism, nu pot pune razboiul rece pe acelasi plan cu al doilea razboi mondial” – stiai ca dragul d-tale regim comunist maoist a ucis numai el in timpul razboiului ala rece ne-echivalent MAI MULTE FIINTZE UMANE decat totzi beligerantii din WW2?.
Felicitari, domnule Simonca, foarte buna analiza dvs. Il pretuiesc si eu pe Gabriel Liiceanu, insa astept totusi niste , cum sa spun, productii proprii, nu doar lucrari prilejuite de pretexte exterioare gen lichele, turnatori etc. O opera nu se face din scrisori si apeluri…Felicitari si Biancai Cernat pt curaj si luciditate.
De fapt, ca s-o spun p-a dreapta, raspunsul meu era adresat dlui @pesimist, pt. care a fi urmarit ca GL e mai rau decit ce i se intimpla lui Sebastian…
N-am exagerat cu nimic, articolul nu doar mi-a placut, dar mi se pare important pentru perspectiva umana insolita asupra turnatorului, mai adecvata, dupa umila mea parere, decit cea inalt moralizatoare a lui Gabriel Liiceanu. Nu inteleg insa prea bine ce-ar dori dl. Para: ca Ovidiu Simonca sa-i ceara scuze lui GL, cit „inca nu e prea tirziu”, pt. un text „frumos” despre un alt text „frumos”?
Pai, fiind vorba de un volum confesiv despre oameni vii, reali, asumat la persoana intii, era normal ca si articolul despre sa fie „ad hominem”, nu la adresa unei „instante auctoriale” abstracte, autoare de fictiuni rafinate despre turnatori nesimtiti.
Draga „Un pesimist”: toate bune si frumoase in al dvs. subtil si partial just raspuns, daca nu ar fi existat fraza urmatoare:
„Sau faptul de a fi urmarit clipa de clipa, in cele mai banale si intime momente nu este la fel de reprobabil, daca nu cumva si mai grav, ca interdictia de a merge pe bicicleta (vezi Anne Frank) sau de a detine un radio (vezi cazul Sebastian)?”
Nu, domnule pesimist, nu este „mai grav”, ar trebui sa fie echivalent, comparabil (caci nu e vorba de o competitie), dar uite ca nu e, fiindca ati „absolutizat” prima ipostaza (totalitarismul comunist), minimalizind-o pina la caricatura pe a doua (totalitarismul nazist-rinoceresc): pentru Anne Frank, marea tortura nu este frustrarea bicicletei (nici daca ar fi fost campioana mondiala la juniori!), asa cum nici radioul nu era frustrarea (nici de era spicher innascut) pentru Sebastian.
Adică, nu-si fac efectul, sint inutile? Si-n cam ce rang al cunoasterii, ar fi? Probabil ca-ntr-unul peste medie, oricum – daca nu inalt filosofic, macar adinc uman.
Insa conteaza si intenția autorului. Daca el si-a propus un episod din seria Bestiariu uman, reușită acestuia avem a o discuta, iar nu de ce nu si-a propus mai mult ori altceva.
La finalul textului d-lui Simonca, aveam senzatia ca i se reprosa, lui Liiceanu, ca n-a prea înțeles morala fabulei in care s-a băgat. Ca alții -citati de dl Simonca – o-ntelesesera. Mai ales, Răzvan Rădulescu.
N-o fi existând epifanie pentru mulți, dar sa nu chiar pentru nimeni? Daca nu remuscare pentru raul făcut, nici măcar teama de pedeapsa vremii care, iată, e totuși schimbatoare? Ori poate ca nici nu mai conteaza daca cinstita propunere a caintei vine prea tirziu. Insa nu poate fi iertat pacatosul numai dintr-atit, cam așa reiese din relatarea momentului culminat, la Liiceanu – cind i se cere socoteala.
Amănuntul care m-a convins ca nu-i defel ineficienta ultima carte a lui Liiceanu este acela ca dragul de turnator era redactor-șef la Editura politica, si ca-mpreuna cu dragul de turnat realizase miraculoasa metamofoza ce ne dadu Humanitas. Ca binomul victima-calau funcționase ceas la reciproca nevoie de propasire culturală.
Acu’, ma-ntreb daca s-ar mai fi produs minunea, de-ar fi stiut Liiceanu, dinainte, cu cine-mi avea de a face.
Si ma pomenesc intrebindu-ma: Chiar, de cind stie Liiceanu cine-i era turnatorul?
Exista insa si oameni, despre care presa a publicat documente care indica colaborarea cu Securitatea, care nu sunt goi ca o pastae si care continua sa ocupe o pozitie de varf in spatiul public. Numai in Sectia de stiinte medicale de la Academia Romana sunt doua asemenea personaje, presedintele sectiei (Laurentiu M. Popescu) si un membru de onoare (Constantin Balaceanu-Stolnici). Chiar si numai prezenta lor justifica pe deplin demersulul lui Gabriel Liiceanu.
Răul e greu de asumat, o știm de la Cain, adică dintotdeauna… Ce e jenant este supoziția implicită după care ce nu e „rău” (turnător, aici) este necesarmente „bun”. Nu trebuia să faci nimic, (în comunism, zic), ca să fii victimă. Erai „bun” prin non-combat. Ca să faci parte dintre „drepți” nu trebuia decât să fii abulic. Acum, după ’89, și nimica mișcă: îi zice „rezistență”. Ulterior i s-a adăugat un mic moft ornamental, a devenit „prin cultură”.
@ Paul Cernat. Nu-mi plac laudele. Le-as fi „cenzurat”, daca nu erau insotite de o precizare din partea ta.
In locul laudelor, prefer, dupa ce vad scris, in mesajul din partea domnului Grigore Para, ca in textul meu se observa „ura, antipatie si furie demonstrativa”, prefer sa spun asa:
@ draga domnule Grigore Para, daca numele dvs. este real, daca va identificati cu acest nume, va invit la o cafea in redactie la „Observator cultural”. O cafea cu un personaj care se „autosaboteaza” si are „umori”, ce poate fi mai placut si mai interesant pentru dvs…
Ziceti chiar foarte bine, v-o confirma unul care nu mai e deloc tanar. Mai mult, cu cat compromisurile erau mai jenante, cu atat mai abitir „se-ncingeau bautele prelungite-n noapte”; c-aveai „bani si tovarasi” si…ceva de uitat.
Draga Ovidiu,
comentariul meu nu se referea deloc la textul tau, ci la ceea ce spune GL in volum despre calitatea sa de „victima” (si, desigur, despre ce spun fanii sai). Cred ca m-am facut gresit inteles 🙂
Dimpotriva, textul tau mi se pare unul cit se poate de binevenit, un bun antidot impotriva ipocriziei celor care ne dau lectii de maximalism moral post-festum. Nu-mi fac iluzii ca se vor lasa convinsi, dar e bine ca asemenea luari de pozitie sa existe.
De fapt, voiam sa te felicit pentru atitudine.
Draga Paul Cernat, am folosit si comentat citatele din Razvan Radulescu ca sa arat:
– ca nu exista iluminari, cainte, epifanii (oricit am astepta noi acest lucru), eu nu cred in asumari (fie si tardive) ale raului; constructiile fictionale poate ne indeamna sa asteptam regrete, suflete ravasite, apasari care se cer marturisite. Realitatea este mult mai simpla: ei spun (ofiteri si informatori): „asa erau vremurile, ne-am facut datoria, am executat ordine, am trait sub vremi”;
– era usor sa fii atras in malaxorul turnatoriei. Poate am fortat alaturind „turnatorul” de „calau”. Am dorit sa arat ca tentatia raului exista, te poti duce spre „calau” sau spre „turnator”, poti face acest pas.
– in cazul lui Gabriel Liiceanu, exista dosarul de la CNSAS, au existat microfoane in casa lui, a existat acest turnator, coleg de serviciu la Institutul de Filosofie (in carte aflam numele lui real), care dadea rapoarte despre cit de nocive orinduirii comuniste sint textele lui Gabriel Liiceanu. Poate ca acest turnator este un „alibi” pentru ceea ce scrii tu despre anii 80: „burse in tari occidentale”. Poate ca este si un „alibi” pentru anul 1989, cind au existat mai multe solidarizari anticeausiste, mai multe scrisori, trimise in Occident, difuzate de Europa Libera, preluate de presa franceza. Pe nici una, numele lui Gabriel Liiceanu nu se regaseste…
– da, alaturarea cu „fratele meu, Sebastian” a dezvaluit un egocentrism suparator. Foarte straniu sa te compari cu Sebastian…
De aceea, draga Paul Cernat, am tot mai multa distanta fata de eroismele post factum, preferind sa vorbesc si sa scriu despre „tentatia raului” care exista in fiecare dintre noi.
Turnatorul lui Gabriel Liiceanu „calau”? Sa nu ne jucam cu vorbele. Om sub vremi, nici mai bun, nici mai rau decit altii care nu au turnat, dar au facut alte porcarii.
Se pot face frumoase campanii de imagine, se pot da frumoase lectii de integritate si autovictimizare pe seama acestor turnatori, transformati in agenti de marketing si eroi de nonfictiuni epistolare. In ceea ce ma priveste, nu ma conving cei care in anii `80 au avut parte de burse in tari occidentale, asa, supravegheati cum erau toti in Ro, inclusiv nomenclatura. Inclin sa-i compatimesc mai curind pe acei supravegheati care nu au fost lasati deloc de regim sa publice carti-cult de filosofie nemarxist-leninista, nu au fost lasati sa iasa in Occident cu burse (sau fara), si nu aveau protectii sus-puse sau in afara tarii. Nu poti totusi, moralmente vorbind, sa te pe pui pe acelasi plan „fratern” cu un Sebastian care nu avea drept de semnatura, nu putea iesi din tara si era amenintat in orice moment cu exterminarea fizica.
Cit priveste echivalenta comunism-nazism, nu pot pune razboiul rece pe acelasi plan cu al doilea razboi mondial.
” Şi, mai departe? Cîţi nu s-au blazat, cîţi nu şi-au distrus sănătatea şi viitorul într-o navetă istovitoare? Citeai, da, şi? Încingeai băute prelungite în noapte? Da, şi? Erai căsătorit sau divorţat, sau singur şi depresiv, aşteptînd marea iubire? Da, şi? Ce viaţă e asta cînd sistemul influenţează destinul tău şi-ţi dă la cap?“.
Cred ca asta s-ar fi justificat decat sa iti incalci principiile si etica, cel putin pentru oameni educati care mai stiu ce se intampla pe lumea asta. O viata de om are influenta chiar si intr-un sat, mai exista prieteni, familie, colegi. Parerea mea de om tanar, sa vedem ce spun altii
Si dvs scrieti al dracului de frumos!
Scriind astfel, tonul facind muzica, faceti implicit un deserviciu propriului dvs. demers.
Poate ca demersul va e just, poate ca aveti chiar dreptate (cu toata ambiguitatea subiectului), dar, paradoxal, ajungeti sa-l imitati (mai mult sau mai putin constient) pe Gabriel Liiceanu, scrieti prea frumos, calofil, cu prea multe citate (juste, ce-i drept, dar deturnate, caci in scopul asta mic utilizate).
Daca ati fi scris serios, nu fara umor-ironie, dar nu bascalios-istet, cred ca insusi Liiceanu v-ar fi multumit pentru aceasta meditatie, o interpretare, defel neinteresanta, defel injusta, dar, insist, ati stricat totul prin ton (motorul demersului), care, departe de a fi polemic, seamana cu un atac ad hominem.
Constat, nu prima oara, ca aveti „calitatea” de a va autosabota.
Din doua una: ori nu va recititi si dati drumul textului, amestec de umori si inteligenta, pe apa simbetei (devin si eu stilist, drace!), ori, viceversa, va recititi atent, adaugati citate, ritmati totul si astfel va platiti politele?! (Se simte prea multa incrincenare, daca nu ura, antipatie si furie demonstrativa).
Inchei cu mantra mea inutila: cred ca nici in cazul Liiceanu regretele nu sunt tirzii, si scuzele ar fi bine primite!
Sunt convins ca nu mi-o luati in nume de rau. Nu sunt prietenul lui Gabriel Liiceanu, nu sunt din nici o gasca, si sunt convins ca as putea fi prietenul dvs, fiindca sunteti un critic de talent si un om inteligent.
Domnule Simonca,
In textul dvs s-au strecurat cateva contradictii care il pot incurca pe un cititor onest al gazetei.
1. Spuneti la un moment dat, luandu-va drept reper biliografic o replica dintr-un interviu cu Razvan Radulescu, ca vitima si calaul sunt „a filei doua fete”, adica oricine putea deveni, in imprejurari vitrege, victima sau calau. mai apoi in spuneti lui Liiceanu ca degeaba a scris aceasta carte, devreme ce turnatorii ca si securistii sunt oameni rai in esenta lor si ca nimic nu-i va schimba. Cum ramane atunci cu natura umana?
2. Regimul comunist ar fi fost dupa dvs. La granita dintre burlesc si represiv, nicidecum criminal si ilegitim. De altfel vi se pare obositoare, agasanta si de prost gust folosirea acestei formule. Cu toate acestea recunoasteti in final, ca, si in perioada ceausista au fost si cazuri de represiune, ba chiar si unele crime, nepedepside inca. Pentru a descrie atmosfera burlesca din comunism faceti referire la povestire a lui Norman Manea care vorbeste despre ineficienta unei Securitati rinocerozate. Oare ce-ar spune Norman Manea si chiar dvs, daca cineva ar indrazni sa spuna ca teroarea nazista poate fi privita in cheie burlesca? Sau a vorbi despre crimele naziste e obositor fiindca subiectul a fost „repetat pana la satietate”? Ma tem ca cel care ar indrazni una ca asta ar fi pe loc stigmatizat, daca nu chiar invinuit penal. Si pe buna dreptate.
Dar Oare Gheorghe Ursu n-a murit batut in beciurile Securitatii (nu doar eficiente, ci insetata de sange si dornica de a se reintoarce in anii ei de glorie). Nu e si asta o crima la fel de reprobabila ca celelalte? De ce ucigasul lui se bucura de prescrierea vinovatiei?
Sau faptul de a fi urmarit clipa de clipa, in cele mai banale si intime momente ale vietii nu este la fel de reprobalil, daca nu cumva si mai grav, ca interdictia de a merge pe bicileta (vezi Anne Frank) sau de a detine un radio (Vezi cazul Sebastian)?
Nu dragului turnator se adreseaza Liiceanu in cartea lui, domnule Simonca, ci dvs. si mie care am trait acele vremuri, dar si celor mai tineri, care, cum spuneti au alte griji, alte socoteli. El, turnatorul poate ca nu se va schimba nicicand, insa noi poate ca da, poate vom intelege ceva mai bine ce ni s-a intamplat sau, cei mai tineri, ce li s-ar fi putut intampla.
Stiu ca in gazeta dvs. comunismul este privit cu indulgenta, daca nu chiar cu oarecare nostalgica simpatie. Gazetarii mai tineri sunt chiar promotori ai unei ideologii de stanga, nici pe departe moderata. Ba, se spune, chiar usor anarhista. Oare constiinta lor e impacata cand stiu ca aceste idei cu care jongelaza dezinvolt au omorat oameni, au distrus destine, n-au impartit in victime si calai?