CE GÎNDEŞTE FILMUL. O anatomie a dorinţei (Vol. 2)

Primul film de Lars von Trier pe care l-am văzut a fost Breaking the waves. Apoi am căutat imediat filmele din trilogia Europa şi am văzut, bineînţeles, Dogville. He had me at hello, cum se spune. Este genul de autor a cărui „cercetare“ (căutare) mă interesează. Îi urmăresc cu atenţie fiecare mişcare şi fiecare pas, am secvenţe pe care le revăd constant. Mă comport, cu alte cuvinte, aşa cum se comportă orice cinefil care are autorii săi la care ţine şi care caută în orice film umbra unui autor. Fireşte că nu sînt atît de naiv încît să nu realizez rolul directorilor de imagine sau al celor care scriu coloane sonore minunate, autori la rîndul lor. Dar după Dogville, Lars von Trier a devenit genul de autor care nu mai este relevant numai pentru cinefili, ci atrage, poate la fel ca şi Wong Kar Wai, un public destul de numeros. Proiectul Nymphomaniac a beneficiat de una dintre cele mai mari campanii de presă, fără precedent pentru un film de autor, o campanie a cărei insistenţă, agresivă pe alocuri, are darul de a fi of-putting pentru cinefili. În plus, o comisie a Centrului Naţional al Cinematografiei (formată din membri cu o […]