Ce se întîmplă în Statele Unite?

  • Recomandă articolul
De departe, lucrurile pot fi interpretate deformat. Totuşi. Totuşi ceva nu merge. Preşedintele Barack Obama nu a ajuns la un acord de principiu cu liderii FMI, pe fondul disensiunilor din Congresul american, dintre democraţi şi republicani. Acceptarea unei noi cifre a datoriei SUA ar însemna, zic destui comentatori avizaţi, o criză mondială în lanţ. Principalii beneficiari, dacă se poate spune aşa, sînt partenerii strategici ai SUA, China, Japonia şi Canada. Apoi în lanţ, cum ştim, necazurile pot reverbera într-un mod neaşteptat, în această economie globalizată, unde fiecare depinde prin mii de fire de te miri cine. Ar fi crezut cineva, acum o jumătate de secol, că industria de automobile din Statele Unite va cădea, că va ajunge aşa cum se prezintă astăzi – cifrele sînt concludente – şi că oraşul Detroit, capitala marilor corporaţii (precum General Motors, Ford şi Crysler), va deveni un oraş-fantomă? De aici se nasc o sumedenie de interogaţii despre viitorul SUA, ca şi despre al întregii economii mondiale. UE nu a lăsat Grecia să intre în incapacitate de plată şi să se prăbuşească tocmai pentru a nu falimenta un mecanism comunitar care, în mod evident, e gripat. În termeni mecanici. Ca şi cum un automobil – […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }