Centenar Corneliu Baba

Anul acesta sta sa treaca mai anevoios, cu reintoarceri si cu incapatinate zaboviri; oricum, nu se aseamana cu ceilalti ani; vremea parca se ingramadeste, ingrosindu-se, si pare ca se si ingreuneaza, dupa care apoi, stiu, va aluneca dintr-o data. Cit despre cele irationale, nu le mai pot stapini; raspunsurile s-au amestecat cu intrebarile, in Babel-ul coerent din care, totusi, cobor pe ascuns, cu grija, in somn, cind subconstientul imi devine compensatoare, sovaielnica realitate. in atelier e inca liniste, desi am varuit si de-o vreme cresc plante, si ele tacute, fara sa stie mai nimic despre acest loc. Memoria luminii, insa, si mai cu seama intraductibilul acesteia, precum mirosul paletei incarcate, isi insuseste verdele lor, glasurile si privirile distrate ramase singure in urma celor ce nu mai sint, tacerile violente sau zgomotele instinctiv provocate in vederea discontinuitatii, regii ascunsi, precum Polonius, in spatele draperiilor, impreuna cu teama lor de judecata, ritmurile inca de echilibrat ale nudului sidefiu aproape adormit, toate acestea si inca altele ce incheaga universul disparut, ale carui soapte stau ghemuite in memoriile noastre, amestecate la rindul lor cu mizeriile si implinirile existentei, ce par gata sa-si reia spatiul, parca temporar abandonat, unde, inca usor, abia iesit in afara […]