„Cînd scrii, corpul se face foarte mare“

Garda de corp de Merlich Saia este cel mai important debut în poezie apărut la sfîrşitul anului trecut. Cartea a cîştigat deja Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ şi, recent, Premiul „Mircea Ivănescu“ pentru Debut. Însă nu premiile sînt cele care, în opinia mea, confirmă valoarea acestui volum singular, ci faptul că această carte pare să vină de nicăieri. Garda de corp (Editura Tracus Arte, 2014) reuşeşte să creeze o lume poetică cu totul autonomă care aparţine, potrivit autorului său, „prozo-poeziei de corp“. Pseudonimul cu care autorul îşi semnează cartea este şi unul dintre „personajele“ despre care garda de corp vorbeşte de cele mai multe ori. Poate una dintre cele mai bune caracterizări ale acestui volum inclasabil a fost făcută de Bogdan- Alexandru Stănescu în paginile acestei reviste: „Poemul (căci avem de-a face cu un foarte lung poem) are un aspect profund dramatic, agonic, este o punere în scenă a relaţiei dintre Sine, Eu, Supraeu, într-un cadru şi o expresie profund expresioniste. Vocea poemului îi aparţine, dacă nu mă înşel, Eului, cel numit aici Garda de corp, paznicul febril al şefului (Sinele), relaţie simbiotică, subminată însă de pulsiuni, de evadări în lumea fantasmelor, punctată de apariţia fantomatică a femeii Alethea […]