Cine plăteşte pentru dreptul la sănătate?
- 21-08-2013
- Nr. 687
-
Cristian CERCEL
- Politic
- 3 Comentarii
Cine plăteşte? Aceasta este întrebarea pe care o auzim pusă de nenumărate ori cu privire la operaţia lui Florin Cioabă, însoţită de tot soiul de consideraţii economice ori pseudoetice, care adesea îşi maschează cu greu obîrşia rasistă. Apetenţa cu care toată lumea se grăbeşte să afirme că e treaba familiei să plătească respectiva operaţie şi repatrierea cadavrului arată o combinaţie autohtonă de discurs antirom şi discurs neoliberal privind sănătatea, în care cel din urmă ajunge, practic, să fie folosit fie pentru a-l camufla, fie pentru a-l potenţa pe cel dintîi. În afară de faptul că era „rege al romilor“ („autointitulat“, după cum repetă cu obstinaţie presa), nu ştiu mai nimic despre Florin Cioabă: am însă impresia (o fi eronată, cine ştie) că destui dintre cei care afirmă acum cu tărie că nu statul ar trebui să plătească pentru spitalizarea şi operaţia acestuia se află în aceeaşi situaţie. Nu contează, în fond, căci întrebarea fundamentală care ar trebui să se pună este: „Cînd şi de ce a încetat sănătatea să fie un drept?“. De ce am ajuns să privim cu atîta uşurinţă o stare de fapt în care ceea ce ar trebui să fie un drept a devenit o marfă? […]
Are Cioba vreo vina ca a murit ? Nu el a plecat cu masina vreo 5000 km (dus-intors) ?.Nu el s-a expus la soare,la oboseala ? Stia ca este cardiac ?Asigurarea era pentru accidente,sau pentru toate bolile ? (si le declarase el anterior?).Dl Cercel priveste superficial si ridicol problema. Orice tara are datorii fata de cetatenii ei,chiar si in sectorul medical. Cit ? Cum ? asta ar fi problema,dar nu discutata asa,ca dl cercel!
Stiti ce v-as dori, domnule Cercel? Sa fiti medic, in perioada sarbatorilor. Sa va faceti sarbatorile intr-un spital, departe de familie, mancand o felie de cozonac pe un colt de masa. Si sa fiti la dispozitia unora care au mancat si au baut pana au ajuns in spital. Iar din salariu sa vi se opreasca bani tot pentru imbecilii respectivi. Dupa aia, puteti perora cat vreti despre dreptul la sanatate. Eu unul n-am niciun chef sa platesc pentru oameni ca astia. M-am saturat de tinut in spinare toti puturosii. Adica ala care sta toata ziua cu burta la soare are venit minim garantat, are sanatate gratuita (ca, na, e un drept, nu ?), are nu stiu cate alte ajutoare sociale, iar eu sunt tras la raspundere ca nu-i dau aluia si mai mult din munca mea. Si nici sa nu indraznesc sa protestez, ca vine domnul Cercel sa ma puna la punct.
Si banii vor fi luati de unde? Populatia este cocosata efectiv de CAS, cat sa se ma ia din salarii ? iar comentariul lui Mandruta nu e deloc nepertinent. Sa decontezi orice, oricui, oricum va duce la o iresponsabilizare totala a populatiei. De ce sa nu beau pana intru in coma alcoolica, oricum ma tratez pe banii altora? Ia sa dea omul din banii lui, sa vedem daca-si mai permite gesturi inconstiente. Cred ca intre un copilas diagnosticat cu cancer si un imbecil care bea, mananca si ignora orice avertisment al medicului nu se poate pune semnul egal. Banii nu provin dintr-un sac fara fund, banii provin din munca unor oameni, munca de care unii isi bat joc.