Cîrteli după FNT

Grea misie, misia de director artistic! De selecţioner unic, cum ar zice microbiştii. Cum ai da-o, încasezi la bobîrnace, întotdeauna nemulţumiţii-s mai mulţi. Prietenii ştiu de ce. Ca acum, bunioară. De ce-o fi trebuit adusă Pălăria florentină, spectacolul Naţionalului ieşean, la Bucureşti? Doar ca să vadă lumea că şi Silviu Purcărete poate rata din plin un spectacol? Are tot dreptul, e om şi el, ar fi culmea să-i iasă tot ce încearcă. Uite că acum n-a mai reuşit să facă, scuzaţi, din rahat bici. Drept e că nici nu i-a avut pe Horaţiu Mălăele şi pe George Mihăiţă, cu ei faci teatru fermecător din orice. La Iaşi, cu materialul clientului, cu actori care nu prea reuşeau să cînte, cu un actor principal care, în afară de agitaţie inutilă, nu producea nimic, cu tot decorul lui Dragoş Buhagiar şi cu muzica lui Vasile Şirli, a ieşit o peltea lungă şi fără haz, întinsă între aceiaşi pereţi mişcători pe care i-am mai văzut, cu cîte un şir indian de actori care unduieşte frumos pe scenă şi schimbă brusc direcţia, cu scene de grup măiastru dirijate etc. etc. Poate că la Iaşi e altfel spectacolul – deşi, judecînd după o cronică a Oltiţei […]