Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Cît de justă e justiția?
- 08-07-2011
- Nr. 582
-
Adrian NIŢĂ
- Focus
- 7 Comentarii
Recent, președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Horațius Dumbravă, a făcut o afirmație care ar trebui să ne dea mai mult de gîndit: în contextul discuțiilor despre propunerile legate de revizuirea Constituției, dumnealui a susținut că ar fi cazul să se reia discuțiile legate de necesitatea dreptului la inițiativă legislativă pentru CSM. Poate că această idee este nevinovată sau e o simplă încercare de a introduce pe agenda publică o temă care mai fusese propusă (acum doi ani, sprijinită de PSD). Pentru a vedea că lucrurile stau altfel, mai mult, că această măsură, odată aprobată, ar fi echivalentă cu bomboana de pe coliva Justiției române, să facem cîteva cuvenite precizări, pentru reflecție sau aducere aminte. În Constituția României, la articolul 74, se precizează că dreptul de inițiativă legislativă aparține Guvernului, deputaților, senatorilor sau unui număr de minimum 100.000 de cetățeni cu drept de vot. Cu alte cuvinte, legile în această țară ce se vrea democratică sînt propuse de către parlamentari, apoi votate de Parlament, aprobate, legiferate etc. Are și Guvernul această posibilitate, dar numai în ceea ce privește hotărîrile și ordonanțele, deci acte normative din altă categorie decît cea a legilor. În momentul în care Guvernul este mandatat de […]
E uimitor si aiuritor cat de mult ne place noua,romanilor,sa gasim mereu tot felul de justificari si motivatii,apeland la tot felul de stratageme,doar pentru a ascunde fie neputinta fie interesele obscure.
Ma intreb,ca simplu muritor,cate dosare de mare coruptie s-au rezolvat pana acum,cati vinovati au fost judecati si pedepsiti. Asa,cu nuantarile duse la infinit,n-o sa mai vedem noi Justitie niciodata.Si ne mai miram de ce ne aflam in situatia de rahat de astazi.
Va multumesc pentru raspuns.
Nu ca un gest de curtoazie, ci prin prisma firescului si a corectitudinii, trebuie sa recunosc faptul ca si eu sunt de acord cu mare parte din afirmatiile pe care le-ati facut in cel de-al doilea mesaj.
In ceea ce priveste identitatea, va adresez rugamintea de a-mi permite sa nu o dezvalui. Imi asum eventualul minus la capitolele politete si reguli ale dialogului.
Pe de alta parte, numele meu nici nu conteaza, ci mult mai important este fondul discutiei.
Din aceasta perspectiva, am condsierat necesara interventia mea. Altfel v-as fi citit ca si pana acum, in discretie.
Dumneavoastra, prin postura pe care o aveti si prin instrumentul (Observatorul cultural) prin care va propagati ideile in cazul de fata, formati opinii sau cel putin, provocati discutii, intr-o patura sociala care in orice societate sanatoasa, conteaza: elitele.
In acest cadru, am simtit nevoia de a puncta si cealalta perspectiva a discutiei, mai mult din teama ca, identificand cu buna-credinta (asa cum sunt convins ca se intampla la dumneavoastra) probleme ale sistemului sa nu contribuim la distrugerea, in loc sa contribuim la imbunatatirea lui.
Iar teama mea cred ca este, in mare masura, justificata, daca ne raportam la exemplele anterioare tratate similar(nu de dumneavoastra, ci de societate), respectiv la sistemului medical, de invatamant, al cercetarii sau altele atatea.
In fine, va multumesc din nou pentru raspuns si va asigur, din nou, nu din curtoazie, ci mai ales din interes, ca va voi citi in continuare postarile.
Într-adevăr, nuanţele sunt necesare. Sunt de acord cu multe din cele spuse de CD. Dar mi-e teamă ca nu cumva discuţia despre nuanţe să ne facă să pierdem din vedere esenţialul: dreptatea este o valoare fundamentală a democraţiei (şi este cultivată în mare măsură de justiţie. La fel cum cinstea, corectitudinea, munca etc sunt cultivate de sistemul de învăţământ). Sunt convins că un judecător are multe dosare şi nu are hârtie la copiator (nici Universităţile nu dau nici măcar o coală de hîrtie), sunt convins că salariile sunt mici, că legile sunt prost întocmite, că nu se pot trage la răspundere judecătorii pt greşelile altora etc. Dar, nu asta e problema, ci: chiar şi în acest fel de sistem TREBUIE să existe dreptate, corectitudine, muncă cinstită, libertate şi toate valorile proprii unei societăţi democratice. Eu am ridicat în articol, şi subliniez şi acum, o discuţie de principiu, care să nu se piardă în nuanţe; o discuţie de drept, adică despre cum ar TREBUI să fie lucrurile în justiţie, şi nu una de fapt, despre amănunte, nuanţe etc. Încă o dată, sunt ferm convins că nuanţele sunt importante şi că cele scrise de CD despre condiţiile de muncă ale magistraţilor sunt absolut corecte. În plus, trebuie să subliniez, nu am înfierat, nu am ,,lovit,, în justiţie, nu am diabolizat sistemul juridic, ci am vrut şi vreau o discuţie raţională despre starea justiţiei şi despre felul cum se poate îmbunătăţi. Câteva aspecte punctuale. 1. Nu am susţinut că misiunea CSM nu ar trebui să fie apărarea reputaţiei, ci că nu asta ar trebui să fie misiunea principală. A fi garantul independenţei justiţiei nu înseamnă a fi garantul lui x care a dat o sentinţă strâmbă, a fi garantul lui y care a condamnat o bătrânică etc. 2. Admit că magistraţii nu sunt singurii care poartă vina pt banii plătiţi la CEDO (pt că mai sunt, cum spuneţi, Parlamentul, Guvernul etc.). Dar pentru acei magistraţi vinovaţi de ce nu se ia nici o măsură de către CSM? Măcar să li se dea o mustrare, o critică la gazeta de perete (gen ,,Aşa nu!,,). 3. Pentru a vorbi despre dreptate, nu e nevoie de cunoaşterea nici unui dosar, ci a speţei. Ne putem gândi ipotetic, cu X parte vătămată, cu Y făptaş etc. 4. Nu am avut nici cea mai mică intenţie să reproşez ceva tinerilor magistraţi (legat de dosarul Revoluţiei). Dar tot la fel, mă tem că dacă vom intra în detalii nu vom ieşi niciodată. Tare mă tem că şi aici, ca şi în chestiunea teroriştilor, diavolul stă tocmai în amănunte. 5. Despre relaţia politic-justiţie nu ştiu dacă pot fi atât de sintetic aici. Ca şi dvs, sper ca politicienii să nu se mai amestece, să nu mai dea telefoane etc. 6. Nu pot fi de acord că magistratul care munceşte mult nu trebuie tras la răspundere. Argumentul: are el libertate pt faptele sale? Dă el soluţia din conştiinţa lui? Dacă, da, atunci are şi responsabilitate. O măsură asemenea asigurării de malpraxis din medicină mie mi se pară bună pt toate părţile implicate în justiţie. Iar pt societate, ar fi un semn că se vrea să se facă dreptate (ca o coincidenţă, exact în aceste zile, când eu vorbeam aici despre aceste lucruri, am auzit că ministrul justiţiei a propus aşa ceva).
Închei mulţumindu-vă pentru frumoasele aprecieri la adresa mea. Aş face-o şi eu la adresa dvs, dacă aş şti cu cine stau de vorbă. Dar, chiar şi ca persoană care nu doreşte să-şi dezvăluie identitatea, eu tot ţin să vă mulţumesc.
Daca discutia se poarta in jurul profesorilor, din a caror categorie faceti parte – in sens larg, atunci problema e complexa si suporta nuantare.
Cand faceti afirmatii despre Justitie, nu credeti ca si aici problema ar trebui nuantata?
Spre exemplu, opinia mea este ca urmatoarele afirmatii pe care le-ati facut, ar suporta nuantare:
1. CSM nu ar trebui sa aiba drept misiune apararea reputatiei magistratilor.
In conditiile avalasei de acuze, fara nicio nuantare, care se revarsa asupra magistratilor priviti ca un corp comun, cred ca acest atribut al CSM este deosebit de important, tocmai pentru a contrabalansa situatia, tinand cont si de faptul ca magistratii, printre alte interdictii institutite de lege, nu pot iesi in presa sa raspunda la fel de colorat cum o fac acuzatorii lor.
2. Magistratii poarta vina pentru banii platiti de statul roman in cazul condamnarilor la CEDO.
Au si magistratii partea lor de vina, insa o nuantare e necesara, daca ne pretindem oameni de stiinta, care folosesc rigurozitatea drept principiu.
Recent a fost publicata o carte care demonstreaza ca vina principala nu este a magistratilor, ci a Parlamentului – legi proaste, o alta vina purtand-o si Guvernul (spre exemplu, pentru nepunerea in aplicare a hotararilor judecatoresti).
Dar pentru asta, ar trebui sa stiti ca CEDO nu este instanta de recurs, adica nu analizeaza hotararea instantelor romanesti asa cum face tribunalul fata de hotararea judecatoriei.
CEDO analizeaza daca statul, cu toate cele trei puteri clasice ale sale, respecta sau nu drepturile omului.
Cele mai multe cauze sanctionate la CEDO sunt:
– in domeniul restituirii proprietatilor (unde ”vinovatia” este impartita: Justitie – hotarari judecatoresti gresite; Parlament – legi proaste si care sunt modificate des si contradictoriu; Guvern – lipsa masurilor administrative pentru punerea in aplicare a legii, precum si pentru nerespectarea hotararilor judecatoresti);
– conditiile de detentie in inchisoare (intra condamnatul in inchisoare unde se imbolnaveste, este batut sau chiar moare – ”vinovatia” este a Guvernului pentru ca nu ia masuri executive suficiente);
– neexecutarea hotararilor judecatoresti (vina este a Guvernului, fiind afectat art 6 CEDO – dreptul de acces la instanta: degeaba te poti adresa fizic instantei, daca hotararea pe care o da nu este pusa in executare).
Din cele cateva exemple date, cred ca rezulta cu prisosinta nevoia de nuantare.
Mai mult, afirmatia potrivit careia zilnic sunt bagati oameni nevinovati la inchisoare, vi se pare sustenabila din punct de vedere juridic, filosofic, logic sau din orice alt punct de vedere doriti?
Pentru a face aceasta afirmatie, cred ca ar fi nevoie in primul rand de cunoasterea dosarului, de cunoasterea probatoriului, de cunoasterea legilor si de cunoasterea jurisprudentei, a modului de aplicare a legii la situatiile de fapt.
Nu cred ca autorul afirmatiei indeplinea aceste conditii pentru a o face, nu din pricina faptului ca ii subestimez capacitatile, ci pentru ca practic este imposibil. Nimeni nu are acces la toate aceste informatii.
Nu in ultimul rand, dosarul ”Revolutia” este emblematic, dupa parerea mea, pentru societatea romaneasca in ansamblul sau, iar nu pentru justitie in particular.
Dupa 1990 si pana in 2000, poate chiar 2002, justitia romaneasca avea cu totul alte principii, mostenite din comunism, inclusiv reflexul de a raspunde la comanda. Asa ca, daca in primii 10 ani nu s-a rezolvat nimic in dosarul ”Revolutia”, este cel putin nedrept sa se reproseze acest lucru actualei generatii de magistrati, formata in marea sa parte din oameni in jurul a 30 – 35 de ani. Poate in aceste sens va interesati daca s-a schimbat sau nu resursa umana in magistratura, cum se permite accesul, care sunt examenele pe care le da un magistrat si, cel mai important, cum sunt aceste examene, cum se fac promovarile s.a.
Pot fi de acord cu dumneavoastra ca sistemul in ansamblul sau are rateuri. Din lipsa de spatiu, nu o sa intru in amanunte, care tin tot de nevoia de nuantare.
Va adresez insa o singura intrebare: fara a va pune probleme financiare, dvs v-ati lasa, pentru o interventie chirurgicala, pe mana unui medic roman genial, inarmat de Ministerul Sanatatii doar cu un bisturiu sau v-ati lasa pe mana unui medic mediocru, inconjurat de ultima generatie de aparatura medicala?
Judecatorul de la Tribunalul Bucuresti intra intr-o sedinta saptamanal cu 150 – 200 de dosare, asta in conditiile in care omologul sau din Franta intra cu pana in 20.
Daca romanul nu solutioneaza la timp dosarele, inspectia judiciara il sanctioneaza.
Fiecare dosar de tribunal e gros cat doua dintre cartile scrise de dumneavoastra. Credeti ca e uman?
Pot fi de acord ca pe cetatean nu il intereseaza aceste lucruri.
Daca afirmatiile din articol ar fi fost facute de un simplu cetatean, nu as fi intervenit pentru ca nu i se poate cere acestuia sa nuanteze: el are alte probleme si nu trebuie sa gandeasca strategii despre justitie.
Dumneavoastra insa, sunteti una dintre elitele acestei tari, formator de opinie si autor de texte intr-o publicatie de prestigiu. Din acest motiv, gasesc un pic dezamagitoare tocmai lipsa de nuantare pe care o invocati atunci cand vorbim despre profesori.
Sper ca din interventia mea s-a inteles ca nu incerc sa efectuez o operatiune de spalare a petelor justitiei, insa nici nu cred ca e corect cum puneti problema.
Asa cum exista profesori buni si profesori slabi, asa cum exista medici buni si medici slabi, asa exista si magistrati buni si magistrati slabi (afirmatia e valabila si daca inlocuim buni/slabi cu corupti/curati). Problema e de procent. Poate va interesati in acest sens, stiintific de data asta, iar nu doar pe criteriul perceptiei, a carei lipsa de relevanta v-o pot demonstra, daca va fi necesar, intr-o postare viitoare.
Oricum, observ cu satisfactie ca pana prin 2000, cand a inceput cu adevarat monitorizarea justitiei de catre UE (schimbandu-se criteriile de admitere in profesie, schimbandu-se generatiile), politicienii nu aveau o mare problema cu justitia, iar perceptia nu era asa de rea. Mai catre zilele noastre, perceptia cetatenilor s-a inrautatit – ceea ce e regretabil si ingrijorator (insa are multiple si nuantate explicatii), insa la fel si atitudinea politicienilor la adresa justitiei. De ce oare? Doar din grija de a o imbunatati? Am indoieli. De altfel, cred ca justitia merge cu atat mai bine cu cat va fi pusa la zid de politicieni. Asta e criteriul relevant.
Domnule profesor, Romania nu duce lipsa de profesori geniali sau de medici geniali. Nu a dus lipsă nici de artisti geniali (vezi Brincusi). Problema e ca Romania niciodata n-a avut un sistem. Toti cei care s-au implinit la nivelul cel mai inalt au trebuit sa plece afara (Eliade, Culianu, Cioran etc.), exceptiile fiind irelevante.
In aceste conditii, furia cu care s-a lovit la temelia sistemului de invatamant si a celui medical, au condus la ceea ce traim astazi. O intrebare: sunteti sau nu multumit de aceste sisteme?
Teama mea e ca la fel se intampla si cu justitia, lovim in ea, ca sistem – fara nuantari, sub impulsul unei instigari de fond de ale carei bune intentii ma indoiesc. Sansa sistemului de justitie, cat va mai tine acest lucru, este in primul rand faptul ca exista o solidaritate de breasla, care ii ajuta sa reziste si cel mai important – sprijinul oferit Uniunea Europeana. Exemplul cu Olanda este irelevant pentru ca acolo sunt preponderent motive economice si care tin de licitatiile de la care sunt respinse societatile olandeze.
Opinia mea este ca magistratii, luati individual – incluzand aici si membrii CSM, sunt ultima problema asupra careia trebuie concentrata atentia daca vrem sa avem o justitie eficienta. Mai intai, ar fi nevoie de niste lucruri despre care magistratii din tarile occidentale nu se mai preocupa de ceva timp: cladiri, birouri, grefieri, toner la imprimante s.a. Si nu in ultimul rand, ar fi nevoie de o societate care sa respecte regulile jocului democratic si sa nu critice Justitia pentru orice si oricum. Dupa regulile oricuarui manual de comunicare, aceasta va duce in timp scurt la erodarea imaginii justitiei, fara a se putea sti intradevar daca perceptia se suprapune realitatii.
Va sugerez experienta de a petrece o zi in salile instantelor din resedintele de judet, doar pentru a privi si de a va face o parere despre cum functioneaza un judecator/procuror. Daca aveti posibilitatea cumva, sa le intrati si in birouri, sa vedeti cum lucreaza si cand pleaca de la serviciu, ar fi cu atat mai bine pentru relevanta experientei.
Magistratul este perceput ca un corupt, incompenent care nu face altceva decat sa distruga vieti. Sau, ca sa ma intorc in istorie, ”sa suga sangele poporului”. Inainte sa fie scrise astfel de articole, poate ar fi util sa cercetam si situatia in care se afla cel infierat si mai ales sa cercetam daca aceasta situatie, in masura in care este deplorabila, i se datoreaza, astfel incat criticile sa fie justificate.
In ceea ce priveste raspunderea magistratilor, pledati pentru crearea unui sistem in care magistratul sa aiba 20 de dosare pe saptamana, sa le poata vedea in liniste, sa analizeze legislatia si daca greseste, ei vor fi primi care vor sustine antrenarea raspunderii personale.
In conditiile de fata, cand sunt 200 de dosare pe saptamana, cred ca sunteti de acord cu mine ca este perfect uman daca raman lucruri, chiar relevante, care scapa analizei magistratului. Si atunci intreb, in astfel de conditii este just sa fie sanctionat?
Sper ca nu imi aduceti argumentul: ”daca e asa de greu, cine l-a pus sa intre in sistem? sa plece daca nu-i convine.” Desi valabil si pus in practica de multi magistrati, cel putin in ultimii 3 ani (daca verificati statisticile), un astfel de argument nu va face Justitia ca sistem sa functioneze, ci va rezolva cel mult niste frustrari personale. Sistemul va ramane la fel, vor veni alti oameni care nu vor putea sa citeasca si sa analizeze mai bine cele 200 de dosare pe saptamana. Asa ca din perspectiva cetateanului nu se schimba nimic.
In final, pentru a nu incheia in totalitate intr-o nota divergenta, va precizez ca sunt de acord, partial, cu afirmatia dumneavoastra potrivit careia CSM nu ar trebui sa aiba drept de initiativa legislativa, insa cred cu tarie ca, in contextul fronturilor de lupta deschise impotriva justitiei, CSM ar trebui sa aiba un drept de aviz conform in ceea ce priveste modificarea legilor privind organizarea sistemului de justitie.
De asemenea, permiteti-mi sa va felicit pentru prestatia pe care o aveti in ”paginile” acestei publicatii electronice, pe care o citesc in mod constant si cu placere.
Pt Veo: mulţumesc frumos.
Pt Adriana Croitoru: Până să ne aduceţi noi clarificări legate de misterioasa dvs postare, pot să spun că dacă vă referiţi la recentul bacalaureat, aveţi dreptate în mare măsură. Dar cred că lucrurile sunt mai complexe. Au fost şi profesorii nedrepţi, şi ministerul, dar şi elevii şi părinţii au contribuit la rezultat. E greu de stabilit proporţia făcăruia în ecuaţie. Oricum ar fi, mi se pare eronat să se arunce vina pt rezultatele de la recentul examen numai pe o singură categorie din cele enumerate.
dar un profesor cum e?
Clar in Romania nu va plati nimeni pentru crimele de la revolutie, de la mineriade, nu mai zicem de perioada comunista. Cat s-ar fi putut face ceva, Iliescu a blocat orice incercare. Acum, lumea e prea preocupata de gratare si Boc.
Bine insa ca mai exista oameni care incearca sa aduca in lumina problemele astea, cum e si afirmatia lui Dumbrava. Tot respectul, dle Nita 😉