Cîteva rînduri despre politizarea Holocaustului
- 31-08-2012
- Nr. 639
-
Michael SHAFIR
- Actualitate
- 10 Comentarii
Prin intermediul unui amic din Timișoara, primesc cu întîrziere un articol publicat în Adevărul de Timișoara, la data de 9 august, precum și copia unei „note“ sau așa ceva de pe blogul lui Vladimir Tismăneanu, pe care nu-l frecventez din motive de igienă multilateral dezvoltată. Articolul reproduce o scrisoare a domnului profesor dr. Marcel Tolcea, de la Universitatea de Vest din Timișoara, urmare a scrisorii trimise oficialilor Uniunii Europene de către cîțiva semnatari, printre care m-am numărat. Directorul Muzeului de Artă din Timișoara atrage în această scrisoare atenția semnatarilor asupra numirii domnului Dan Șova în poziția de ministru, amintindu-ne că avem de a face cu un „negaționist al Holocaustului“, fapt notat ca atare de către presa internațională. Același distins profesor, laureat al medaliei de onoare „Prieten al comunităților evreiești din România – Iubitor de pace și iubitor de oameni“, apelează, printre alții, la subsemnatul, în calitate de „denunțător“ al „derapajelor xenofobe și ale antisemitismului“ în România, chemîndu-ne să luăm distanță față de această numire. Ceea ce domnul Marcel Tolcea făcea implicit, Vladimir Tismăneanu face explicit. Dînsul îl felicită pe domnul Tolcea pentru „verticalitatea atitudinii sale“, afirmînd mai departe: „Atunci cînd premierul plagiator numește ca ministru pentru relațiile cu […]
hai sa *punem odata lucrurile la un oarecare punct*!
E un *fapt*: ca tabere, *interesate* – ca-s *nenumarate*, taberile astea – se *folosesc* de , iata, *porcarii* nedrepte
(indreptate in contra con-locuitorilor noshtri evrei), intamplate acu\’ *vo 70 da ani*.
Shi-shi *dau , inca, dupe 70 da ani, chiar acuma, la gioale*! Io, unu\’ m-am cam saturat.
Nici macar articolu\’ de fatza. al D-lui Shafir nu m-a \”impins\”
in a nu crede-n ceea ce cred: cum ca, adica, inshi *care au o anumita agenda*, dau \”inainte\”…
Ca io, Nea Marin, mi-am \”depus icrele\”, mai demult, adrisat unui *evreu* (un bun prieten), , imi amintesc, cam
*tat p-acilea*…
Cei care *insista* (precum e autorul &precum sunt muuuultzi altzii, romani, au evrei), o fac pentru ca *au o agenda*. Shi, pentru ca-s *platitz\’ *. Ca, ma scuzatz\’, io *nu pot pricepe* altcum…
Dar, mda, e doar *parerea mea*…
E *parerea mea* c-ar trebui sa lasam pcatele trecutului, *trecutului*. Nu c-ashi lua apararea imbecilului numit Shova – ca *e* un imbecil….
Cele bune,
Nea Marin
Este foarte posibil ca D-nul Shafir nu mai este obligat sa
respecte regulele academice de cand a parasit universitatea dela Cluj. A fost si in trecut mai putin decat gratios cand mania il cuprindea. Vorbesc in generalitati fiindca nu cunosc cazul specific de plagiat la care se refera. In orice caz de cand cu „affaire Ponta et altera” nivelul general de politete a cazut cu 60dB. Se poate observa si in blogurile lui Tismaneanu. Quant a moi eu intotdeauna m’am exprimat cam acidic ceace mi-a creat probleme de publicare in alte reviste pe net. C’est la vie!
Mi-a trebuit multa vointa sa citexc pina la capat articolu domnului Shafir ! Cu nun titlu care se vroia „grav”, aceasta scriitura nu e decit o insiruire de atacuri la persoana contra profesorului Tismaneanu, si a altor eminenti oameni de cultura, ca de pilda Andrei Plesu ! Necontrolindu-si frustrarile, domnul Shafir renunta chiar la limbajul academiuc si cade intr-o vulgaritate deplorabila ! Invit pe cititorii „Obserevatorului cultural” sa citeasca texstul incriminat al profesorului Tismaneanu si sa-si dea seama singuri cit de onest prezinta domnul Shafir argumentul sau central si anume ca implicarea Institutului Sincai, o institutie a PSD-ului, inseamna o politizare evidenta a memoriei Holocaustului. Rapid in a profera acuzatii ridicole de plagiat, domnul Shafir ar putea sa-si aduca aminte – oare le-a stiut vreodata ? – de regulile ce guverneaza orice polemica academica care vrea sa ramina decenta.
Excelent, domnule Shafir! N-a fost o mutare buna promovarea lui Dan Sova ca ministru, Ponta a gresit aducandu-l in guvern, dar cei care intra in acest joc al politizarii Holocaustului – in primul rand, Tismaneanu – se folosesc de gafele lui Dan Sova ca sa atace USL-ul. Politizarea Holocaustului – cum face Tismaneanu si altii – e foarte grava si va respect ca nu intrati in acest joc. Chapeau bas!
PS Cat despre plagiate, articolele la care faceti trimitere sunt edificatoare!
Felicitari profesorului Michael Shafir. Un articol care spune lucrurilor pe nume. Asta e situatia!
E incredibil ca scursurile regimului basist au comentaci chiar si aici. Cat de aberant trebuie sa fii pentru a-l acuza pe dl Shafir de fascism? Astept cu nerabdare si un \”articol documentat\” semnat de Volodea in care sa aflam ca membrii comunitatii evreiesti de fapt se jucau intre ei de-a holocaustul.
Anonimatul nu va scuteste de obligatia reproducerii corecte a numelui celui pe care il criticati: Shafir, nu Safir.
Salutari Madalina. Daca te obosesti sa citesti cele doua articole catre care esti directionata, ai raspunsul. Exista tot felul de plagiate. De la cel grosolan la plagiatul de idei, care nu este nici el mai admisibil. Vezi definitiile plagiatului de la Universitatea Harvard, recent afisate pe Internet in legatura cu plagiatul Ponta si altele. Tismaneanu nu numai ca a cunoscut aceste idei, dar le-a si criticat, pentru ca mai apoi sa si le asume si sa le transforme intr-una din ideile centrale ale volumului „Stalinism pentru eternitate”.
Continuă calomnierea tipic fascistă a profesorului Tismăneanu; „calomniază, calomniază, că tot va ieşi ceva”; parcă aşa spunea Gauleiterul Berlinului, intelectualul cu simpatitii expresioniste şi apoi organizatorul expoziţiei Arta degenerată, J. G. Întristător că un intelectual de calibrul profesorului Safir repetă practicile naziste.
d-le Safir, afirmati cu multa siguranta ca d-l Tismaneanu a plagiat. Fiind o cititoare si o admiratoare a scrierilor d-lui Tismaneanu , v-as ruga frumos sa reproduceti acest plagiat cat si sursa lui in numarul urmator al „Observatorului Cultural”, fiindca multa lume se intreaba cum puteti sustine si insulta o personalitate, fara a veni cu argumentele necesare