Coada dracului cea lunga

In nuvela Nasul, comentind gradul de probabilitate ca un nas sa se desprinda de pe fizionomia proprietarului sau si sa circule prin Petersburg (orasul cel mai premeditat din lume, vorba lui Dostoievski) in uniforma de functionar superior, Gogol se mira singur de faptul ca exista pe lume autori care se apuca de asemenea subiecte, mai ales ca patria n-are nici un folos din asta. Apoi, parca neincrezator, se mai gindeste putin si isi spune ca in aceasta istorie este, totusi, ceva. Este. In primavara, intr-un numar din Romania literara, dadeam publicitatii un document, presupunind ca acesta ar fi putut sa-i cada sub ochi lui Gogol. Era o nota de plata alcatuita de un mecanic al Academiei Imperiale de Stiinte, pe care acum, fortat de niste imprejurari ce se vor vedea, o reproduc din nou aici cu doar citeva prescurtari ale pasajelor neesentiale: „La porunca Luminatiei Voastre, am facut, pentru functionarul din suita hanului persan, un nas artificial din argint, aurit pe dinauntru, cu arc de prindere, colorat pe dinafara ca in natura s…t. Intrucit un nas artificial, purtat permanent, este supus riscului de a se strica in unele situatii neprevazute, hanul persan m-a rugat sa-i mai fac unul cu tot […]