Colegul lui Orfeu

Anul Herbert, marcînd un deceniu de la moartea poetului, va fi un prilej de a ne răspunde din nou la întrebarea: pentru ce îl iubim pe Zbigniew Herbert?   În ultimii ani ai vieţii, autorului volumului Epilog la furtună (Epilog burzy) îi plăcea să-şi spună colonel al Brigăzii Regale Autonome de Husari ai Morţii. Era în asta ceva mai mult decît dezinvoltură literară. Vrînd-nevrînd, a devenit ostaş în războiul cultural care începuse în Polonia undeva la începutul anilor ’90, între taberele intelectualităţii poloneze: o stîngă liberală şi o dreaptă conservatoare. Declaraţiile din publicistica lui Herbert din ultimii cinci ani de viaţă, conflictul său cu Milosz, noi fapte din biografia sa, aduse acum la lumină (nu era chiar atît de neînduplecat cum fusese descris, iar trecutul său de partizan, membru al Armatei Ţării1 de la Lwow2, ţinea mai mult de legendă decît de fapte) – toate acestea duc astăzi la antagonisme excesive între cititorii lui Herbert şi îndeamnă la lecturi prea instrumentalizate. Rău ar fi dacă festivalul lui Herbert ar avea loc cu preţul poeziei acestuia. Cel mai mult ar trebui să conteze nu dacă poetul a scris adevărul despre sine, şi nici care Herbert este mai important: creatorul primelor sale versuri, autorul […]