Colocviu in onoarea lui Sorin Alexandrescu la Universitatea „Ovidius“ din Constanta
- 16-07-2002
- Nr. 125
-
Ileana MARIN
- ARTICOLE
- 0 Comentarii
Remarcabila personalitate a profesorului Sorin Alexandrescu a fost omagiata la Universitatea „Ovidius“ din Constanta cu prilejul colocviului Identitate culturala la romani, desfasurat intre 11-13 iulie 2002. Sectiunile colocviului au reflectat domeniile de activitate ale unei cariere de exceptie, apreciate in tara si in strainatate: semiotica, filozofie, teoria si istoria literaturii, istoria moderna si contemporana a Romaniei, studii politice. Apoi trebuie mentionate preocuparile pentru studiul si filozofia imaginii, pentru raportul dintre text si imagine in cultura europeana; aceste preocupari constituie nucleul unei cercetari sustinute in cadrul Centrului de excelenta pentru studiul imaginii, centru coordonat de Sorin Alexandrescu alaturi de Dan Grigorescu. Liniile de forta ale biografiei lui Sorin Alexandrescu construiesc un profil intelectual exemplar prin dimensiunea lui stiintifica si morala. Nascut la 18 august 1937, in Bucuresti, Sorin Alexandrescu se afirma ca tinar cercetator la Institutul de literatura al Academiei Romane, sub conducerea lui George Calinescu, apoi, parcurgind ierahia universitara, a devenit lector la Catedra de literatura comparata a Facultatii de Litere din Universitatea Bucuresti. In aceasta perioada a participat la lucrarile Grupului de Cercetare Stilistica si Poetica, coordonat de Tudor Vianu, Alexandru Rosetti, Mihai Pop. Din 1969 isi incepe sustinuta activitate la Departamentul de Franceza si Romana al universitatilor din […]