COMENTARII TV. America unei nopti de vara
- 13-07-2006
- Nr. 329
-
Amalia DOBRE
- Rubrici
- 0 Comentarii
Campionatul mondial de fotbal din Frigmania lui Calinescu, cum numea „divinul critic“ Germania „untului&bacanului“, dar si tara lui „Oh, Lord, give me a Mercedes Benz!“ („Janis Joplin, mami…“) a fost tema care a lipit milioane de telespectatori de micile ecrane precum marca de scrisoare. Este limpede ca acest joc nu mai este sport, ci o mare industrie producatoare de multi bani, dovada si sumele imense care se rotesc intr-un soi de alba-neagra in jurul fotbalului. Din judetul Alba-Neagra al politicii locale a provenit si un alt thriller, care, spre norocul nostru, acum in miez de bacalaureat si concedii, nu a apucat sa devina horror. Cu un subiect minos si plin de invataminte de uz public a fost in saptamina ce a trecut si telenovela care l-a avut ca protagonist pe Ministrul Apararii Nationale, dl Teodor Atanasiu. Cu aerul lui de Marlon Brando, „Godfather“ judetean, masiv-zimbaret, gospodareste-amenintator, ministrul care a incercat sa-l priponeasca prin mijloace neortodoxe pe presedintele convalescent inca era sa-si fringa gitul cu prea multele complicatii generate de alba-neagra irakiana. Dar suflarea de virf a sigurantei nationale s-a mobilizat exemplar si a devoalat mica diversiune: Victoria Lipan a invins din nou pe Zoe Trahanache. Telegrama buclucasa trimisa atasatilor militari […]