Constantin Noica – „Sufletul românesc şi muzica“

  • Recomandă articolul
Cu Simfonia a III-a de Gustav Mahler, sub bagheta dirijorului Christian Badea, şi cu un program integral Beethoven, sub conducerea maestrului Horia Andreescu, se inaugurează noua stagiune de la Filarmonica „George Enescu“ şi de la Studioul „Mihail Jora“ al Radiodifuziunii Române. O stagiune plină de concerte de marcă, cu dirijori şi cu solişti prestigioşi. Îmbunătăţirea programelor curente din ultimii ani a constituit un preambul la Festivalurile „Enescu“, momente de vîrf ale vieţii muzicale româneşti. Avem ocazia, astfel, nu doar să urmărim mari muzicieni sau ansambluri orchestrale şi să ascultăm muzică de cea mai bună calitate, dar şi să ne raportăm la ceea ce se întîmplă prin lume. Unde ne aflăm şi ce putem face ca să fim şi noi, la un nivel rezonabil, pe piaţa internaţională a muzicii. Culte, desigur. Iată că hazardul ne face o surpriză plăcută, descoperind în recentele reeditări ale operei lui Constantin Noica destule referinţe incitante legate de muzică. Nu doar în Jur-nal filozofic (Humanitas, 2008), ci şi într-un alt op, apărut în aceste zile. Aşa că, în pragul deschiderii noii stagiuni muzicale 2008-2009, găsim de cuviinţă că ar merita citit cu interes – ba chiar glosat pe marginea lui, şi de aceea îl reproducem in […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }