Constitutia, premierul si coruptia
- 09-09-2003
- Nr. 185
-
Raluca Alexandrescu
- CRONICA POLITICA
- 0 Comentarii
Pe 1 septembrie, 103 senatori din PD, PNL, PSD si UDMR au votat aproape in unanimitate, daca se poate spune asa (cu o singura exceptie, cea a senatorului PSD George Pruteanu), proiectul de revizuire a Constitutiei, la doua luni dupa colegii de la Camera Deputatilor. Votul – nescutit de emotiile negocierilor intre partide – programat initial spre sfirsitul lunii august, a fost aminat din cauza neintelegerilor iscate de prevederile referitoare la utilizarea limbii materne in justitie. De altfel, PRM-ul a procedat si in Senat exact asa cum o facuse in Camera Deputatilor, parasind sala de sedinte inainte de vot. Compromisul care a facut totusi posibil votul final a constat in introducerea unui amendament potrivit caruia modalitatile de exercitare a dreptului de exprimare in limba materna, inclusiv prin folosirea de interpreti sau traduceri, se vor stabili astfel incit sa nu impiedice functionarea justitiei si sa nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesati. La unanimitatea de care s-a bucurat proiectul constitutional a contribuit si acceptarea unui amendament propus de PD, legat de „profilaxia“ deturnarii de fonduri, constituite in diverse scopuri. Cu doua luni in urma, Camera Deputatilor adoptase si ea, relativ repede, textul Constitutiei revizuite. Se incheie astfel una dintre etapele premergatoare […]