Copii fără părinţi (I)

După valul din anii 2000 al autorilor de „ego-proză“ (preponderent din tînăra generaţie) şi după „replica“ unor scriitori români consacraţi care au optat pentru formula obiectivităţii şi pentru o structură de frescă epică sau de puzzle, iată o asociere extrem de interesantă într-un roman, Kinderland, scris de o prozatoare căreia îi prevăd un viitor strălucit.   Cronicarul literar nu e ghicitor în stele şi nici nu se consolează cu varianta mai terestră a lozului în plic. El simte însă noutatea (muncită, nu preluată mimetic) şi aude, nu foarte des, un sunet distinct. Kinderland este al treilea roman semnat de Liliana Corobca şi cel care o impune pe autoare în prima linie valorică a prozei de azi. El e totodată un semn: că romanul autohton s-a schimbat şi se schimbă sensibil, pentru a putea integra o dinamică socială şi o acceleraţie existenţială de multe ori dramatice. Trebuie să recunosc că am aşteptat acest roman, aşa cum am aşteptat romanul copilăriei generaţiei „decreţeilor“, dat de Radu Pavel Gheo în Noapte bună, copii!.   Lumea rurală în satul pustiit de „migraţie“   De data aceasta, nu mai este vorba de copiii din „Epoca de Aur“ a ceauşismului, ci despre copiii de astăzi, ai […]