CORPUL/SPAŢIU VITAL. O destrămare: Pessoa şi metafizica senzaţiilor

Rolul jucat de senzaţii, de trup şi de imanenţă este subliniat de Dinu Flămînd în prefaţa sa la Opera poetică a lui Fernando Pessoa. Poetul-traducător observă în poezia primului dintre heteronimii intens folosiţi de Pessoa, Alberto Caeiro, o recuperare sistematică a senzorialităţii: „Lucrurile şi obiectele, «natura» informă comunică direct cu simţurile noastre, în obiectivitatea lor totală, lipsită de vreo rezonanţă spirituală. Nu ar trebui să le complicăm cu atribute şi simboluri ce ţin de natura limbajului, nu de cea a materiei. Proiectul unei literaturi eliberate de literaturitate sau al unei poezii din care să dispară poezia este o «fantomă a limbajului pur», cum o defineşte Maurice Merleau-Ponty. Sigur că acest nivel zero al expresiei directe este iluzoriu şi irealizabil, şi chiar ciclul «turmelor» debutează cu o comparaţie şi propune un simbol gregar cu puternică încărcătură culturală. De reţinut însă enormitatea pledoariei, ideea că ar fi posibilă o regresie radicală spre infralimbaj şi pre-istorie (sau nonistorie). Este o «imensă capcană» sau, de fapt, însăşi «capcana universală a limbajului» . Edouardo Lourenço, aici citat, are dreptate cînd observă că modelul de urmat pentru întregul grup Pessoa devine un autor non-autor, care refuză să îşi ambaleze textele într-un sens, îndepărtînd cu vehemenţă şi […]