Crin Antonescu reloaded

  • Recomandă articolul
Revista Observator cultural este invitată la Festivalul de Poez Ce s-a întîmplat în lunile scurse de la preluarea şefiei PNL de către Crin Antonescu şi desemnarea acestuia drept candidat la prezidenţiale? Demotivaţi şi lipsiţi de coeziune după părăsirea puterii, liberalii au coborît de la 20% sub 15 procente la europarlamentarele din iunie. Deşi aritmetic este liderul opoziţiei, PNL a ratat pînă şi depunerea unei moţiuni de cenzură, pentru că nu a reuşit să-şi convingă fostul partener la guvernare – UDMR – să se ralieze acestui gest politic. Sînt eşecuri suferite – nota bene – în condiţiile în care criza lucrează în favoarea PNL şi care i se pot imputa noului lider. Cînd a devenit preşedintele partidului, Crin Antonescu a promis reformarea lui şi reconectarea la societatea civilă şi la elitele intelectuale.   Dacă şi-a imaginat că toate acestea vor veni de la sine, purtate de valul de entuziasm de la congres şi stimulate de forţa simbolică a înnoirii garniturii de conducere, atunci este limpede că s-a înşelat. În acest moment, PNL nu este perceput de electorat – unul, în bună măsură, dezabuzat – ca parte, măcar, a alternativei la guvernul PD-L-PSD. Aceasta şi pentru că Antonescu nu s-a impus ca […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.