Criza fericită

În afara raţiunii evidente pentru care am luat cu mine spre lectură, în Germania, tocmai jurnalul german al lui Florin Manolescu, trebuie să mărturisesc că sînt un avid cititor de jurnale. Pe de o parte, pentru bogata lor anecdotică (acele „fleacuri“ pe care Livius Ciocârlie, într-o întreagă, strălucitoare carieră de diarist, le-a ridicat la demnitatea de concept). Pe de alta, pentru dramatismul inerent. E cunoscută distincţia lui Mihai Zamfir între jurnalele „de criză“, cele care înregistrează epoci de patos sau iluminare într-un stil adesea nervos, ce înregistrează seismografic tensiunea, şi jurnale „de existenţă“, în care inerţia sau disciplina face ca notele zilnice să continue, implacabil, lungi perioade de timp. Ei bine, chiar şi în acest din urmă caz, cititorul construieşte cu de la sine putere dramatismul, folosindu-se de temele universale ale destinului cu suişuri şi coborîşuri sau ale vieţii ce se scurge. Florin Manolescu, Cu ochii pe mine. Jurnal român-german, 1995, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2010, 304 p.   Jurnalul germano-român al lui Florin Manolescu, publicat anul acesta (Cu ochii pe mine, Cartea Românească, 2010), pare, la o primă vedere, unul tipic pentru cea de-a doua categorie. El cuprinde un decupaj impersonal (1 ianuarie-31 decembrie 1995) dintr-un mult mai amplu […]