CRONICA TV. Zece zile din viaţa lui Guido Contini

Multe poveşti, transmisii în direct sau mese rotunde, cu experţi şi specialişti în trăncăneală, pe toate posturile (aproape; la cele dedicate exclusiv sportului sau muzicii nu găsim aşa ceva), cu Guvernul, sindicatele, cu măsurile „luate“ şi ordonanţele de urgenţă „emise“ („ăla a zis, ăilalţi nu au zis, dar s-a înţeles altceva“). Şi tot aşa, zi şi noapte. De nu mai pricepe nimeni nimic; şi viaţa românilor şi a lumii merge înainte ca şi cum nu s-a întîmplat nimic. Ni se pare însă că iarna asta românească are un parfum şi nişte culori în tonuri de alb şi negru cum de multă vreme nu am mai avut. Pînă să comentăm un film care deja străbate lumea – nu despre Avatar este vorba! –, să punctăm faptul că absolut nici o televiziune nu a filmat şi prezentat minunile acestei ierni. Doar accidente, unele grave (morţi, răniţi), declaraţii, măsuri, doar comentarii şi comentarii, într-o lume sufocată de cuvinte.   Dacă un anume pianist, cu ceva ani în urmă, dădea un concert în care nu se auzea nici un sunet – două ore, cu pauză, iar spectatorii, nefiind avertizaţi dinainte, au stat cuminţi, uluiţi şi au tot aşteptat să se cînte ceva, iar bisul […]