Cu tineri şi consacraţi

Despre Festivalul de Teatru Independent (de orice) – Muzeul Ţăranului Român, 20-31 august 2013

  • Recomandă articolul
Dacă ediţia trecută a Festivalului de Teatru Independent Undercloud venea cu o noutate semnificativă faţă de ediţiile anterioare, anume plasarea producţiilor teatrale sub semnul competiţiei, prin introducerea unui juriu şi a unor premii (sistem care se menţine şi anul acesta, juriul fiind format din George Ivaşcu, Sanda Manu, Anca Sigartău şi Cristina Bazavan), şi în 2013 festivalul, ajuns la ediţia a şasea, aduce noutăţi, cea mai importantă fiind introducerea unor noi secţiuni, cea de teatru-dans şi cea de teatru-concert, în încercarea producătorilor de a acoperi o cît mai largă arie a ceea ce înseamnă teatru independent românesc. Observînd pînă în acest moment dinamica acestui festival şi raportarea publicului la el, o primă constatare ar fi că sfera teatrului independent tînăr (a se citi producţii realizate de artişti, care deocamdată nu sînt celebri) încă nu este privită cu deschiderea cu care s-ar dori: atunci cînd sunt spectacole care au  singurul „minus“ al unei distribuţii mai puţin cunoscute, publicul se orientează tot înspre spectacolele care au cap de afiş nume celebre ale teatrului românesc. Festivalul îşi menţine, ca şi în anii trecuţi, o dublă direcţie: prezentarea unor spectacole cu actori bine-cunoscuţi, căci tot mai mulţi migrează şi înspre sfera teatrului independent, unde […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }