Cuba, drepturile omului și alegerile din SUA

  • Recomandă articolul
Vizita în Cuba a președintelui Barack Obama suscită numeroase comentarii, dincolo de momentul istoric al unei astfel de vizite oficiale. Sigur că, după decenii în șir de rupere a relațiilor diplomatice dintre cele două țări și embargoul instituit de Statele Unite, este un moment deosebit în istoria relațiilor dintre cele două țări. Sigur că revoluția cubaneză și regimul comunist instaurat de Fidel Castro, Che Guevara și companionii lor, după alungarea de la putere a generalului Batista, au fost mereu un ghimpe pentru autoritățile de la Washington. Sigur că au fost momente mai tensionate – criza rachetelor sovietice, care putea declanșa un nedorit război mondial, dar a fost bine gestionată de frații Kennedy, debarcarea nereușită a unor luptători anticastriști cubanezi din Golful Porcilor etc. – între cele două state vecine, dar deceniile care au urmat și dezastrul economic indus de regimul forte cubanez, precum și prăbușirea URSS, principalul aliat – dar și atitudinea dură la adresa vocilor opoziției – au condus la un climat în care au fost posibile negocieri indirecte prin mijlocirea Bisericii Catolice. Trecerea puterii lui Fidel Castro în mîinile fratelui său Raul Castro a fost însoțită de deteriorarea situației economic-financiar-sociale. Ceva era clar că va urma. Și au […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
object(WP_Term)#12887 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }