Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Cum am ajuns de rîsul lumii
- 06-08-2010
- Nr. 536
-
Antoaneta RALIAN
- OPINII
- 30 Comentarii
Stimată redacţie, simt nevoia să vă scriu, să-mi vărs năduful, să mă adresez unor minţi luminate, pentru că mi s-a ivit o problemă mai deosebită, la care nu găsesc răspuns. Nu aştept, Doamne fereşte, să mi-o rezolvaţi voi, în redacţie, sau să-mi dea sfaturi unul dintre inteligenţii voştri cititori. O scriu mai mult ca un exerciţiu de exorcizare, pentru că m-a atins la o coardă foarte sensibilă: teama mea de ridicol, la bătrîneţe, şi dorinţa mea de a rămîne o doamnă stimabilă şi respectabilă, ca în romanele mele englezeşti. Pe scurt, nu reuşesc să mă lămuresc dacă o anumită acţiune de-a mea a fost etică şi eroică (cum m-am flatat eu că ar fi) sau rizibilă şi ridicolă (cum o văd toţi ceilalţi). Acum cîteva săptămîni, am primit un telefon de la o editură serioasă, cu care nu am mai colaborat pînă acum, şi care-mi cerea acordul pentru reeditarea unei traduceri de-ale mele, într-una dintre ediţiile ieftine, de chioşc, distribuite împreună cu un cotidian. Cum lucrarea respectivă (care mai fusese reeditată) nu avea alte angajamente contractuale, am acceptat pe dată. Mi-am făcut calculele inerente, şi fiind vorba de un roman sub 300 de pagini (traducerile se plătesc la pagină), la […]
..ca existati in Romania 🙂
‘fabula’ doamnei ralian e o oglinda care-i arata, pe unii, exact asa cum sint: schimonositi de invidie, mici & meschini…
din punctul meu de vedere, antoaneta ralian merita si 800 milioane pt o traducere (fie ea si reeditare), ceea ce nu inseamna k o astfel de suma ar tbui sa le dea altora dreptul sa o ceara – sau, si mai rau, sa o primeasca: la halul in care traduc astazi tinerii ‘traducatori’, ar fi kiar tupeu din partea lor, si prostie din cea a editurilor!
@peter, ori nu ştiţi ce înseamnă dumping, ori aţi citit scrisoarea Antonetei Ralian în vreo traducere de doi lei, că tot e vorba de preţul traducerilor p-acilea. Dna Ralian ar fi făcut dumping dacă şi-ar fi vîndut marfa sub preţul pieţei, iar gestul său ar duce la nimicirea concurenţei, în cazul nost’ pur românesc, traducătorii nepensionari. Hai s-o citim&recitim pe Dna Ralian în original, să vedem dacă gestul său poate fi redus la o afacere de vînzare-cumpărare sau este o pagină din POVESTEA Antoneta Ralian, pur şi simplu. În pagina din povestea asta e vorba de un personaj care se defineşte aşa : „Sînt o impulsivă şi acţionez întotdeauna sub primul impuls.” Iar primul impuls al personajului, în confruntarea cu „un cîrnat de zerouri”, a fost tăierea cîrnatului cu pricina, uite aşa, pen’ că, oricît de impulsivă a fost toată viaţa, niciodată Doamna noastră nu s-a repezit să înfulece ceva.
Să-i dăm cuvîntul Dnei Ralian, să vedem de ce cîrnatul ăla de zerouri era aşa de greu de înghiţit : „În cei 56 de ani de cînd sînt traducătoare, nu am încasat niciodată o asemenea sumă pe o carte, nouă sau reeditată. Pe trilogia Henry Miller, traducere nouă, dificilă, care a însumat vreo 2.500 de pagini, am încasat circa 60 de milioane, primite cu ţîrîita şi cu miluita pe parcursul a aproape 10 ani. Pe trilogia Sfîrşit de capitol de Galsworthy – 1.200 de pagini –, reeditată acum cîteva luni, mi s-a plătit, în rate, mai puţin de jumătate din suma promisă acum, şi încă nu mi s-a achitat ultimul sfert din drepturi.”
Dle Peter, dacă nu cunoaşteţi biografia Antonetei Ralian şi dacă nu aveţi chef să citiţi cum se cuvine scrisoarea în cauză, recitiţi măcar fragmentul citat de mine mai sus. Fragmentul ăsta, dincolo de faptul că vorbeşte de un om care a muncit pe rupte toată viaţa (originea mic burgheză nu a împiedicat-o să ia totul de la capăt …), oferă TOATE DATELE DESPRE PREŢUL TRADUCERILOR PE PIAŢA ROMÂNEASCĂ. Şi pe piaţa românească, o traducătoare, care mai este recunoscută şi drept BRAND, nu a primit niciodată o asemenea sumă, nici măcar pt lucrări/traduceri la care a muncit 10 ani! În aceste condiţii, Antonetei Ralian i s-a părut indecent să primească pt o REEDITARE, la care nu a mai intervenit cu nimic, de cîteva ori mai mult decît pentru traduceri complexe, în premieră. A acceptat jumătate din sumă, iar jumătate din 80 milioane vechi tot NU este sub preţul pieţei ro, pt reeditări.
Dacă Antoneta Ralian s-ar fi repezit să muşte din oferta de 80 milioane, ce aţi fi avut de cîştigat dvs, traducătorii nepensionari ?!!! Acuma ştiţi, din povestea Antonetei Ralian, că există edituri dispuse să plătească pt o carte reeditată pt a nu ştiu cîta oară o sumă pe care edituri respectabile, ca Humanitas şi Polirom, nu şi-o pot permite. De ce? – asta-i întrebarea!
Scrisoarea Dnei Ralian ridică muuulte probleme/întrebări, una dintre ele o semnalează @razvan , vă mai spun eu una, poate cea mai importantă : DE CE EDITURILE din Ro ÎI PLĂTESC ATÎT DE PROST PE TRADUCĂTORI? Din cauza sărăciei sau a lăcomiei? Dacă CUMVA din cauza lăcomiei, atunci gestul Dnei Ralian a trimis mingea în curtea editurilor lacome : AŞA CEVA NU SE FACE, dragilor, nu fiţi lacomi, încercaţi să daţi şi să luaţi cît se cuvine! Se poate, eu am putut, eu aşa am făcut toată viaţa mea – spune pagina din Povestea Antoneta Ralian.
NU în concurenţă ( a se citi traducători nepensionari …) loveşte gestul Dnei Ralian, ci în nesimţire. Nesimţirea directorilor de edituri sau a traducătorilor. Depinde cum vine de se leagă povestea fiecărui traducător. Unde este dumpingul!?! Aşadar, în loc de „dumping, să fie”, eu zic : decenţă, să fie!
Dragă doamnă A.R.,oarecum şi vârsta mă îndreptăţeşte să vă consider -o prietenă de o viaţă-,aveţi grijă de d-v.,în orice situaţie,mai ales acum…E un clişeu,dar vă mulţumesc Şi că existaţi…La nevoie ,vom face un scut …de fraieri…
Antoaneta Ralian este pensionara, si asta de vreo 25 de ani. Inainte, a fost sefa departametului de engleza la editura Univers, de unde primea un salariu decent. Daca tot s-a decis mai nou sa faca dumping, ar fi poate interesant sa le explice si traducatorilor care nu sunt pensionari cum pot supravietui traducand Gibson sau Danielwski pentru 10 milioane/ carte. Merci.
daca ar arata asa toate fetele de la bamboo, doamne!
@ daca design are dreptate, are!, coperta e hidoasa, e nasoala si se indeparteaza vertiginos de spiritul cartii.dati click pe imagine si veti vedea o coperta oribila, care n-are nici o legatura cu D. H. Lawrence si nici cu eroina sa, constance.aceasta nu-i o pitipoanca aflata in Bamboo, asa cum sugereaza coperta.constance are distinctie, eleganta,aristocratie, pedigree,pe coperta e o patachina fumatoare, asteptind la colt de strada un client. Brrrr!
hehe, pe coperta e doamna nu amantul, si tigara nu e in mana e in… anyway, sa ne uitam mai atent :)))
raspund la intrebarile dvs din paranteze „(sau sa citim? noi?…lumea?).” pai normal ca am vrut sa citeasca si lumea de p/acolo care, ca si dvs, comenta pe peretele lui razvan tupa. mi/a fost lene sa scriu acolo ce am comentat aici. putin umor nu v/ar strica:))
ati facut un gest de normalitate, care in lumea noastra anormala pare nebunie.
totusi mi se pare ca seductia stilului folosit de doamna Antoaneta Ralian ne deruteaza putin. Dansa ridica o problema reala:
Un editor arunca pe piata carti fara sa il intereseze daca textele pe care le publica sunt citite de angajatii care ingrijesc editia , altfel cum sa-ti explici neconcordanta dintre roman si imaginea de pe coperta?!
bine ati venit in lumea editoriala romaneasca.
doamna Nina Tintar, va multumesc ca explicati tuturor ce am vrut sa spun in comentariile mele (cel de aici, dar si cele de pe facebook).
oameni buni, daca nu ati inteles nici din cele explicate de doamna Tintar, va refac schema propusa de ea: bogdan coșa este o minte obtuza, nu-si da seama ca un gest ONORABIL ar trebui sa fie REPETABIL, ci il considera DETESTABIL. vai, vai, ce prost e acest om!
nu vreau sa intru in amanunte, sa disec aluziile dvs, felul in care ati reactionat. nu inteleg ce urmariti. nu ma intereseaza sa polemizam pe marginea acestui subiect.
imi cer scuze pentru aceasta interventie ce nu are legatura directa cu scrisoarea deschisa a distinsei doamne Ralian, dar doamna Tintar a tinut sa precizeze pe facebook ca mi-a raspuns in subsolul acestui text si ca ar fi bine sa citesc (sau sa citim? noi?…lumea?).
Răzvan Tupa a preluat pe facebook textul Dnei Ralian sub titlul „cea mai bună scrisoare deschisă pe care am citit-o săptămîna asta”. Şi acolo, pe facebook, dl Bogdan Coşa cade-n gropi strigîndu-şi indignarea provocată de gestul Dnei Ralian, care ar fi dat o palmă traducătorilor din Ro. Ete fleoşc! Eu cred că textul publicat de observator cultural este cea mai bună scrisoare deschisă din toate timpurile, timpurile alea de criză prin care tot trece nenorocita asta de ţară, iar strigătul dlui Coşa despre palma pe care Doamna Antoneta Ralian ar fi dat-o traducătorilor este o mare porcărie, la concurenţă cu marile porcării ale politicienilor noştri. În toate timpurile de care vorbesc, cînd ciupeala/zgîrceala/abureala/văicăreala domină spaţiul public&privat, aerul rămîne totuşi respirabil datorită unor oameni&gesturi din categoria Antoneta Ralian. Dincolo de felul cum poate fi descifrat gestul cu pricina, eu am o listă pe care am trecut numele unor oameni fără ale căror cărţi nu-mi pot închipui cum aş fi trecut prin viaţă. Şi Antoneta Ralian e pe lista mea, nu ştiu cum aş fi arătat eu fără întîlnirea cu cărţile traduse de această Doamnă. Este motivul pentru care m-a pufnit rîsul cînd am citit reclamaţia dlui Coşa, că Doamna mea s-a pucat de dat palme. Deşi califică drept ONORABIL gestul Dnei Ralian, Bogdan Coşa trage concluzia că din cauza unui gest onorabil “orice editor se gandeste acum: „băi, astia muncesc si gratis, ia sa mai scadem noi onorariile”. Păi ce logică e asta!? Ce vină are autorul gestului ONORABIL că semenii nu-l privesc ca pe ceva REPETABIL si continuă să gîndească DETESTABIL!
Draga doamna Ralian,
Gestul dvs. de autoevaluare financiara este atit de rar incit devine de neinteles pentru multi. Bag seama citind comentariile si imaginindu-mi gindurile cititorilor. Mai repede ar fi fost de comentat cuantumul pentru traducerea lui Henry Miller, un mare si anonim act de cultura pe care l-ati facut. Doar ca povestea nu este despre bani, cum ne repezim sa gindim, ci despre decenta. O calitate muribunda. Nu am caderea nici sa-mi exprim stima, nici dezacordul pentru gestul dvs. Pot sa spun doar ca mi-a adus in nari parfumul delicat al unei epoci pe care n-am mai apucat-o decit in carti. Unele traduse de dvs.
in felul sau discret, elegant si plin de umor, adorabila doamna ralian ne-a pus in fata o oglinda: felul cum reactionam la ‘morala politicoasa’ povestita de dinsa aici arata exact cum sintem…
scurt spus: cine e corect, e ‘fraier’. e k si cum ai fi punctual intr-o lume in care toata lumea intirzie – sau nu mai apare niciodata! corectitudinea asta este, orice s-ar spune, ‘din alta epoca’: epoca in care in romania erau mai multi oameni corecti decit hoti & smekeri; adica (inutil sa mai adaug) invers decit acum – cind ‘tunurile’ sint regula, iar ‘tzeapa’, exceptia de la regula!
cum era de asteptat, ‘sfaturile’ n-au intirziat sa apara – de la mustrarea unei dre traducatoare care, in spirit sindical, o trage la raspundere pe dna ralian k face dumping (!) si pina la cel al numaistiucui, care e de parere k ar fi trebuit sa-i dea unui ‘poet famelic’. de parca de poeti duce lipsa romania – mai mult sau mai putin famelici! daca i-ar fi acceptat – &, deci, ar fi dat o parte din ei -, poate k dna ralian ar fi dat-o unui om (poet sau nu) la fel de corect k domnia sa… cu riscul de a umbla prin tara, k diogene cu lampa, pina l-ar fi gasit
exemplara pilda, draga doamna ralian!
si – desi vorba e tocita – eu, unul, va multumesc k existati
înteleg că munca dvs. n-a fost prețuită/remunerată corect niciodată (la fel cum se întâmplă cu foarte multe alte persoane, artiști, în general), dar iată o ocazie prin care s-ar fi echilibrat puțin situația.
înțeleg și gestul dvs, doamnă, „eroismul”, dar procedând așa ați dat o palmă traducătorilor din România. din cauza bunului simț editurile vor spune: „stai, mă, că ăștia lucrează și gratis! ia uite, eee, ia să-i plătim noi și mai puțin!”.
nu vă acuz, dar prin astfel de gesturi a ajuns arta să se vândă pe 2 lei și-un colț de pâine.
Deşi aş putea să înţeleg reacţiile pozitive ale cititorilor care nu lucrează în domeniul traducerilor la gestul doamnei Ralian, în calitate de tânără traducătoare, nu găsesc acest gest nici rizibil şi nici ridicol, ci trist şi revelator al unei mentalităţi dăunătoare colegilor de breaslă. În timp ce autoarea articolului denunţă „tarifele jalnice practicate de editurile Humanitas sau Polirom”, refuză un preţ (în sfârşit) normal pentru reeditarea unei traduceri, încurajând, astfel, subevaluarea eforturilor depuse de traducători în practicarea meseriei. Având în vedere că autoarea mărturiseşte că a scris acest articol în căutare de empatie, de „un bob de normalitate, de înţelegere că, pe undeva, trebuia să existe şi puţină cuviinţă”, nu-mi rămâne decât să-mi întăresc convingerea că normalitatea diferă integral de la un individ la altul. Oare ce sumă va propune respectiva editură unui traducător mai putin experimentat în urma acestei experienţe?
Este normal ca atunci când muncim să fim remuneraţi corespunzător, respectiv la preţul pieţei când e vorba de o activitate curentă şi mult peste acest preţ când e vorba de o activitate de excepţie, cum e cazul doamnei.
În final cred că dacă dânsa este fericită cu situaţia aceasta, totul e ok.
Nu cred ca are importanta cat se plateste pentru o pagina tradusa, in tara sau in alta parte, nici ce ar fi putut face dna Ralian cu banii ( sa ofere o parte mai stiu eu cui, asa cum s-a sugerat). Este dreptul dansei sa refuze o suma de bani indiferent de motivatia avuta, ce poate fi considerata naivitate sau nu.
Gestul dansei ramane unul de exceptie, chiar daca provoaca ( unora) hohote de ras, iar femeii de serviciu un vag sentiment de superioritate.
Poate ca este doar un gest de normalitate intr-o lume anormala, de aceea si greu de inteles, digerat etc.
Revin la postarea anterioară, cu următoarea adăugire: contractele nu se modifică în urma unui telefon, ci ca urmare a unei înţelegeri scrise. Vă rog să transmiteţi dnei Ralian că în fapt contractul semnat iniţial este valabil şi în acest moment. Doamna poate să comunice foarte elegant că îşi retrage cele spuse la telefon pentru că a făcut o analiză a pieţei şi a constatat că de fapt preţul stabilit în contract este preţul pieţei. Realitatea de fapt aceasta şi este. O pagină de traducere din engleză în română la o firmă de traduceri ( deci nu preţul pe care îl ia traducătorul în mână, care e de n ori mai mic, în funcţie de firmă) este în mod curent de 25 de lei. Doamna a primit 26.67 lei/ per pagină ( 8000 lei preţul total : 300 pagini) , cu aproape 2 lei mai mult. Situaţia este corectă din toate punctele de vedere: doamna Ralian nu a convenit contractul prin intermediar ( iar dacă nu datorează nimic unei firma de traduceri este meritul dânsei) , respectă preţul pieţei, iar acei circa doi lei per pagină mai mult decât preţul pieţei sunt arhicuveniţi; gândind în logica doamnei Ralian, probabil că i se va părea un fel de ţigănie ceea ce propun eu. Nici pe departe! În negocieri ( aici sunt totuşi nişte negocieri) intervin în mod curent astfel de situaţii. Sunt sigură că editura şi ziarul în cauză se vor bucura că le- a făcut gratuit publicitate prina această scrisoare. O publicitate şi ea cuvenită, gândindu- ne că plata la nivelul şi nu sub nivelul pieţei a unui act de cultură cum este traducerea e un lucru rar.
Am rugămintea să- mi spuneţi şi mie la adresa de mai sus cum s- a finalizat situaţia. De fapt nu sunt agent de vânzări în traduceri, dar tare simt nevoia să mă fac având în vedere ce se petrece pe această piaţă a traducerilor.
Chiar daca istoria doamnei Ralian este autentica – si dece n-ar fi, in definitiv?- in contextul economic actual, pare o delicata fabula moralizatoare. Sau, cel potin, un complex de subevaluare al propriului sau efort. In ceea ce priveste surprinzatoarea generozitate a editorului, personal n-o gasesc supradimensionata . Cand n-au de unde plati, nu-si permit de acest gen. Trebuie sa aiba ei socotelile lor…
Asta se întâmplă în această halucinantă lume a traducerilor de la noi. Povestea aceasta contribuie în fapt la menţinerea la un nivel lipsit de demnitate a preţului la traduceri, inclusiv la traducerile literare. S- a ajuns la incredibila cifră ( curent întâlnită) de 8 lei pe pagina tradusă.
În alte ţări se practică în afară de plata la pagină la prima ediţie un procent per exemplar la următoarele ediţii. Vi s- a oferit un preţ aproape normal ( putea fi chiar mai mare) . Din păcate nu sunteţi unica şi nici prima dintre traducătorii noştri de excelenţă care fac astfel de fapte de caritate faţă de edituri.
Sper că nu vă deranjează dacă vă propun ca la următorul contract care vi se propune să angajaţi un agent de vânzări specializat în vânzarea de traduceri. Eu vă voi sta cu plăcere la dispoziţie.
Vă asigur de întreaga mea stimă.
[email protected]
… draga domnule Anton! Cred ca e foarte bine sa aflam cum sint platiti traducatorii „brand” in ziua de azi si ce diferente sint intre plata aceluiasi traducator la Humanitas/ Polirom si la „Jurnalul national”.
In rest, doamna Ralian ne-a spus o poveste, cu o anumita morala. Si dvs. ati propus o morala. Alti cititori pot trage concluzii diferite, e dreptul lor. Dar, sa negam dreptul cititorilor de a comenta o intimplare semnificativa, noi asta nu vom face. Intr-un fel, povestea Antoanetei Ralian este si un test – sa vedem cum reactioneaza cititorii la o problema de bani si de refuz (ca tot sintem intr-o lume ahtiata dupa bani, in care se dau „tunuri”).
Asa ca, din punctul de vedere al interventiilor si al comentariilor, cred ca am facut foarte bine publicind acest text (la ora la care scriu acest mesaj, textul doamnei Antoaneta Ralian este pe locul al II-lea, ca numar de accesari, in clasamentul „celor mai citite articole” – inca o confirmare ca am procedat bine publicind acest articol).
Cu stima,
Ovidiu Simonca
Stimata d-na Ralian,
nu vreau sa dau nici un sfat, mai ales ca acum este tardiv. Totusi, as avea de comentat ceva: din graba si din prea mult bun simt, ati facut o greseala. Intr-o Romanie in care atitia tineri autori romani sunt realmente la limita saraciei, ati fi putut lua banii si i-ati fi putut dona unei fundatii culturale, sau unei edituri mai mici, dar mai serioase, in schimbul publicarii unui autor roman tinar si, fireste, valoros. Va dati seama ce start ar fi putut avea acesta in viata culturala? Nu spun ca este treaba dvs. sa faceti pe agentul literar, sa descoperiti talente sau sa le promovati, spun doar ca ati fi putut face un mare bine donind acei bani, care oricum unora le prisoseau…
Cu stima!
DD
Problema este doar la baza : un traducator din occident (de cele mai multe ori de origine romana, doar naturalizat) este platit intre 24 si 28 Euros /pagina.
Si intorcindu-ma la subiectul naratiunii, prefer haiducia : luat de la bogati si dat la saraci. Ce a cosiderat Doamna ca excedent, raminind principial, l-as fi luat de la editura prospelnica si l-as fi dat la un om nevoias.
Oricum, chiar daca autoarea acestei anecdote este o mare traducatoare, tot nu inteleg sensul textului in contextul „Observatorului Cultural”.
Antoaneta Ralian /Este un magician / cate a putut sa faca / Intr-o lume-asa saraca / Si cate va fi facand / Si din suflet si din gand / printr-un simplu…abtibild / Insusi David Coperfield / Ar putea cadea pe spate / Doamna,multa sanatate / La multi ani cu bucurie / Intr-o alta Romanie!
… nu doar pentru onestitate, ci si pentru toata munca utila in slujba literaturii. Au fost vremuri cand citeam traduceri din limba engleza si nu am uitat cat de utile este munca dansei. Imi pare foarte rau ca editiile prost gandite ale ‘Jurnalului national’ aduc venituri mai mari decat cele realizate de Polirom si Humanitas. Si spun asta din respect pentru calificarea profesionala si eforturile depuse in pregatirea acestor traduceri la editurile al caror principal obiectiv este producerea cartii de calitate.
Dvs. ramaneti o Doamna. Meritati un miliard pentru cate beneficii ati adus culturii romane. Pentru noi, Dvs. ati fost fereastra noastra catre Marea Cultura. Pentru mine, alaturi de Irina Mavrodin, Mircea Ivanescu si Mihail Nemes, sunteti un mare erou al scrisului romanesc. E pacat ca oameni de valoarea Dvs. trec intotdeauna in ochii lumii pe un loc secund. Mi-a aduc aminte de un comentariu al lui Cioran in care spunea ca a intalnit la viata sa mai multi traducatori inteligenti decat autorii cartilor pe care acestia le traduceau. Ei bine, asa este: intre 99% dintre autorii romani in viata si Dvs., Antoaneta Ralian este un talent formidabil. Iar acel 1% ramas nici nu va egaleaza prin ce coplesitoare continente de cerneala ati creat in limba romana.
Atat plateste (ofera) „Jurnalul national” pentru o traducere care a mai aparut la Polirom in 2001!!! O suma incredibila, Antoaneta Ralian trebuia sa ia banii. Iar celor de la Polirom si Humanitas sa le ceara cel putin 3.000 de roni de acum inainte,la alte traduceri.Nu-mi vine sa cred ca in Romania se pot plati 8.000 de roni pentru o traducere la o carte – deja aparuta in romaneste – de circa 300 de pagini.doamna Ralian s-a speriat de suma si, pe de alta parte, e bine sa nu te manjesti cu banii si exagerarile financiare ale „mogulilor”.
gestul dv, stimata doamna Antoaneta Ralian, face toti banii (ca sa raman in spiritul subiectului)! Iata ce ni se poate intampla cand o viata intreaga ni se da mult mai putin decat meritam.