Cum l-aş putea „soma“ pe Paul Cernat?

Discut deseori cu Paul Cernat – multe şi mărunte (m-aş feri să spun că detaliile pitoreşti ale vieţii literare sînt întotdeauna semnificative, dar taifasul are darul să mai deschidă supapele umoralităţii). Cel puţin o dată pe săptămînă, îl întreb la ce volum va scrie pentru numărul următor. Dincolo de „gîlceava“ pe cărţi („Nu trebuie să ratezi romanul acela!“, „Cum, încă nu l-ai citit?“, „Ce minunăţie!“, „Ce prostie!“, „Ce radere meseriaşă ai făcut!“ etc.), ajungem şi la ce va face mai departe, peste pragul „criticii de întîmpinare“. I-am spus de nenumărate ori că el şi Bianca Burţa-Cernat vor trebui să dea, la un moment dat, o istorie a literaturii române de după 1989. Nimeni nu s-a încumetat să facă o asemenea istorie, dar provocarea este extrem de tentantă şi de generoasă. Această istorie ar trebui să lase deoparte culegerile de articole de reviste, rearanjate cronologic sau tematic, şi să fie o lucrare originală de la început pînă la sfîrşit. Replica lui Paul Cernat – „sîntem încă în miezul lucrurilor, vor mai trece cîţiva ani…“ – ascunde dificultatea interpretării, dar şi conştientizarea misiunii. Sînt convins că undeva, pe cîteva rafturi ale bibliotecii, Paul Cernat îşi adună fişele la cărţile pe care le […]