Cum mi-am petrecut vacanta
- 16-09-2003
- Nr. 186
-
Sorin GHERGUT
- Actualitate
- 0 Comentarii
Am ajuns de trei ori in Slovacia, in vara acum pe sfirsite. Primele doua dati – pe drumul inspre si dinspre Polonia, unde am fost, doua saptamini, la o scoala de vara, intr-un domeniu – lingvistica generativa – care multora dintre cunoscuti le stirneste, atunci cind ma aud vorbind despre el, ceea ce s-ar putea numi o grimasa admirativa. A doua oara, destinatia finala a fost chiar in Slovacia, la festivalul de poezie Cap à l’Est. Dincolo de unele aspecte „logistice“ (somn putin, relativ multa bere in ambele imprejurari, dakujem si dovidenia in slovaca, dziekuje si dowidzenia in poloneza1) si de adaugarea la garderoba estivala a cite unui tricou, fiecare cu logo-ul evenimentului respectiv, cele doua sejururi Mittel-europene au mai avut in comun ceva din natura starilor de spirit cu care s-au soldat. Probabil ca n-as fi zabovit asupra acestei apropieri daca nu m-as fi angajat sa scriu aceasta „dare de seama“ pentru Observator cultural. „Stari de spirit“, zic, dar, in fapt, este vorba despre adierea unui sentiment, daca nu tocmai de impostura, totusi pe-acolo – un sentiment, sa spun, de inadecvare, care deriva din doua interogatii vizind propriul destin: sint/mai pot fi (ma voi putea vreodata considera) lingvist? (Quasi)aidoma: […]