Cum ne alegem conducătorii?

  • Recomandă articolul

Ieșirea din comunism (care avea ordinea lui, strîmbă, dar „tare“) ne-a aruncat într-o lume amestecată. În lipsa unor repere morale (în privința cărora, în societatea și în istoria românească, n-am stat niciodată prea bine), toate s-au amestecat în jurul nostru. Societățile vechi ale lumii, bazate pe evidenta nedreptate socială, aveau un criteriu simplu de ierarhizare: devenea împărat sau rege (conducător în general, mai bun, mai prost, cum da Dumnezeu) cel care moștenea acest drept prin naștere, aparținînd clasei de sus. Însă de la Revoluția Franceză încoace, democrația, adica votul poporului, a devenit factorul decisiv în așezarea ierarhiei sociale. Am înlocuit treptat noblețea de sînge cu meritul individual.

Bătălia pentru diplome și doctorate

Cum îl aflăm însă, cum testăm aceste calități ale individului cu pretenții de conducător? Avem la îndemînă cîteva criterii simple: dincolo de talent, care e un dar dumnezeiesc, cercetăm gradul de cultură, de instrucție, de pricepere, de „expertiză“ (cum se zice, mai nou) ale candidatului. Și cum verificăm toate aceste bunuri spirituale personale, mai mult sau mai puțin inefabile? Dovezile așa-zicînd obiective (deși mereu aproximative) ar putea fi studiile, diplomele, masteratele, doctoratele, lucrările publicate etc., care au presupus, la vremea lor, praguri de examinare, încheiate cu note și calificative. De aceea (fiindcă nu prea le au) se bat toți actualii activiști de partid pentru diplome și doctorate, fie ele și false ori plagiate (aici, în conceptul de falsitate, intrînd și universitățile – vezi universitățile private! –, și doctoratele); de aceea, din neputința de a le absolvi pe cele autentice, oamenii Partidului și ai Sistemului înființează școli „înalte“ și fac academii de carton (ca școlile SRI ori „academiile“ create de „intelectuali“ ca Gabi Oprea, populate cu numeroși „academicieni“ de ocazie, dăruiți de patronul-ministru cu rente viagere – de ce? pur și simplu pentru că și-au cîștigat, prin adeziunea politică arătată, „meritul“ de a face parte dintr-o asemenea adunare valoroasă).

Uitați-vă la ultimul venit pe scenă (și care n-ar vrea neam s-o părăsească): Liviu Dragnea. Fiu de milițian (treacă de la noi originea, căci promovăm, desigur, valorile din popor; deși noi știm ce însemna, din multe puncte de vedere, un milițian în lumea comunistă din care venim), absolvind o facultate de mecanică (în care a rămas, într-un an, chiar repetent), fără studii umaniste absolut necesare pentru funcția de conducător de țară, în care s-a cățărat peste puterile lui. Aici, în această poziție, i-ar fi trebuit în mod obligatoriu cunoștințe diverse: juridice, economice, financiare și chiar, nivel minim, cunoștințe de cultură generală.

Cărți de sociologie, istorie, literatură. La ce bun?

Să ne întrebăm deci: cîte cărți de sociologie, ori de istorie, ori măcar de literatură a citit Liviu Dragnea? Sau, mai simplu: cîte cărți a citit, în viața lui, Liviu Dragnea? De aceea răspunde invariabil (e drept, cu o sinceritate dez­ar­mantă) la diversele întrebări puse de jurnaliști: „Nu știu, întrebați-l pe ministrul cutare“. Care, între noi fie vorba, nu e cu mult mai competent. Ce caută un asemenea om în fruntea țării? Județul Teleorman, care l-a „format“ și l-a îmbogățit pe marele conducător, ar fi fost la o adică suficient pentru priceperea lui și pentru săturarea lăcomiei de bani și a poftei de putere a micului răpitor, pornit din bălțile Dunării și ajuns să se zbenguiască, în chip de mare crocodil, în apele largi ale mării întregi, care e România.

Cunoașteți teoria sociologică ce ne spune un lucru dovedit: că fiecare individ are tendin­ța să se cațere pe scara socială cu cel puțin o treaptă (sau mai multe) mai sus decît îl țin puterile, decît îl îndreptățesc talentul și priceperea acumulată. Iar acolo, pe ultima lui treaptă, dobîndită uneori cu trudă, se oprește și își dovedește, prin toate acțiunile sale, marginea și incompetența. Din păcate, uneori scara e națională, postul de șef, ocupat abuziv, e important pentru ceilalți, iar pofta și incompetența arivistului cu pricina devin primejdioase pentru societate.

El se va înconjura în primul rînd de indivizi obedienți, supunerea devenind principalul criteriu de selecție pentru adunarea celor din jur, aleși după voința șefului. Dacă aceș­tia au și oarece expertiză în branșa lor, cu atît mai bine țării; căci bovarismul se poate asocia uneori și cu inteligența și priceperea. Dar avem parte cel mai adesea doar de nepricepere și pură slugărnicie la miniștrii și consilierii înconjurători ai șefului, care n-ar suporta alături de el un tovarăș de drum în chip vizibil mai bun decît el (vezi, de exemplu, perechea Dragnea‑Grindeanu; nu știm, căci n-a fost suficient timp, cît de bun era Grindeanu; dar Dragnea l-a perceput repede drept un concurent și l-a eliminat).

Ajungem astfel să constatăm că întreaga noastră ierarhie, moștenită din comunism (unde ea își află temeiul), e bazată pe impostură și incompetență. Minciuna e instrumentul principal al progadandei de partid, întocmai ca în comunism; dar cel puțin atunci ea era practicată pe față. Vorbim, așadar, despre paradoxul comunist al minciunii rostite cu sinceritate. Sigur, avem la îndemînă, pentru a explica împerecherea monstruoasă, conceptul de cinism, care subînțelege această impostură. Toată lumea știa pe atunci că partidul minte, iar remediul simplu pentru a suporta această „schizofrenie“ socială era dezinteresul general al oamenilor pentru politică.

Două feluri de populism: național și economic

Astăzi, PSD și Liviu Dragnea încearcă prelungirea metodei, îmbrăcînd-o în haina mai împodobită a populismului, care ar trebui să aducă poporul alături de conducătorul iubit, căci așa dă bine într-o democrație așa-zicînd autentică. Există două feluri mari de populism: cel național, practicat cu succes cîndva și de Hitler (ne amintim sloganul timpului: „Die Juden sind unsere Ungluck“, „Evreii sînt nenorocirea noastra“): și care am văzut unde a dus… În prezent, acest tip de populism e activ în Rusia lui Putin („Să redăm mamei Rusia măreția ei de odinioară“…) ori în Ungaria lui Orban („Ungaria Mare“), căutînd să strîngă popoarele în jurul conducătorilor. Al doilea populism e cel economic, și îl vedem încercînd să funcționeze, cu toate motoarele turate, în „Programul de dezvoltare“ al PSD; chiar dacă promisiunile electorale încep pe rînd să se dez­umfle, la numai cîteva luni de la venirea partidului la putere. Acest tip de populism promite poporului o viață mai bună, prin cîș­tiguri mai mari, făcute din măriri de pensii și salarii, din reduceri de impozite, din ajutoare și subvenții de toate felurile. Asemenea „oferte“ îi merg la inimă omului sărac și îl amețesc mai ceva decît țuica zilnică; îi dau, pentru o vreme, sentimentul prosperității posibile (căci în final minciuna se destramă, dacă nu e ținută în viață prin teroare, ca în comunism, unde a devenit ipocrită doctrină oficială, de care ne amintim cu toții: „Socialismul biruitor“, „Viitorul de aur al României“, „Să urce națiunea spre comunism în zbor!“). Dovada că această strategie simplă are rădăcini adînci o constituie victoria (zdrobitoare, zice partidul) în alegerile din decembrie 2016 a PSD, care i-a dat în mînă liderului actual Dragnea „măciuca“ majorității parlamentare, cu care el a contat să zdrobească orice opoziție, pentru a-și salva capul (amenințat penal) și a-și consolida impostura personală.

Se pare însă că lucrurile nu vor să înainteze atît de neted precum le-a gîndit conducătorul. Au intervenit în joc președintele Iohannis, Piața Victoriei, presa de investigație (afacerile Teldrum din Teleorman – trecutul care îl ajunge din urmă pe marele șef) și, pînă la urmă, ceea ce numim societatea civilă (inclusiv presa și televiziunile), care pare a se fi deșteptat din somn, spre deosebire de poporul votant, care a dovedit în decembrie că încă mai doarme pe el.

Ne va putea păcăli Dragnea în continuare? Se va porni oare o reacție așteptată în sînul partidului, pentru a da jos un conducător nevolnic, plin de pretenții și de păcate? Sau, și mai bine, vom reuși oare să ajungem la alegeri anticipate, în speranța că experiența trăită pînă aici, cu PSD la cîrmă, a fost un revelator eficace pentru poporul larg? Și, evident, în speranța paralelă că PNL (sau alt partid?) va izbuti să devină mai convigător în proiectul politic prezentat alegătorilor.

Se poate reforma PSD?

Ar putea deveni PSD (peste noapte) un veritabil partid național (avînd în vedere mărimea lui, de o jumătate de milion de membri), spunîndu‑le oamenilor adevărul despre economia țării și dorind cu sinceritate binele poporului, și nu pe cel al „tagmei jefuitorilor“ (vorba lui Tudor Vladimirescu)? Greu de crezut. Auzim din cînd în cînd vorbele: „Sînt și în PSD oameni de calitate, onești și pricepuți“. Desigur; numai că ei se pierd în masa mare a mediocrilor, a fripturiștilor și a impostorilor, intrați în partid, ca majoritatea primarilor, de exemplu (să mă ierte minoritatea cea bună), pentru fraudă și căpătuială. Și ar mai fi alături și Sistemul, și vechii activiști de partid (gen Eugen Nicolicea, Șerban Nicolae, Codrin Ștefănescu), gata oricînd să-i cînte în strună șefului, propunînd legi cu adresă (ei sînt „intelectualii juriști“ ai partidului), în beneficiul unui grup sau al unui individ important.

Ar putea partidul să se scuture de asemenea paraziți, care există peste tot, la toate nivelurile de competență din țară, ale deciziei politice? Greu de crezut. Iar cei 27 de ani trecuți de la „moartea“ comunismului ne arată „cu tărie“ (cum zicea Tovarășul) că sistemul vechi de pile și privilegii e solid, că are tendința să se cronicizeze în societatea românească, bazîndu-se pe priceperea și iuzchiuzalîkul elitei noastre politice, dar mai ales pe nepăsarea și tembelismul oamenilor de rînd, gata să înghită nada oricărei promisiuni populiste găunoase… „Dacă ne dă, să ne dea… dar să ne dea acum.“ Asta rezumă filozofia populară a pomenii sociale, veșnic sperate, veșnic așteptate. De vină sînt sărăcia, veche de cînd țara, dar și atitudinea de asistat (ca să nu zicem mai rău), străveche în mentalul poporului român. Așa ceva „nu trece“ ușor, venind probabil tocmai de la traci și mergînd hotărît spre un viitor al unei prosperități posibile, dar făcute de sus în jos de o guvernare corectă. Ca la majoritatea popoarelor lumii ieșite deja din sărăcie. De aceea, devine foarte importantă calitatea elitei conducătoare, care la noi se zbate în prezent să se definească pe sine, căutîndu-și niș­te repere tulburate de intruziunea brutală la vîrf a unor indivizi de tipul Liviu Dragnea… Găsi-vor puterea, partidul și societatea românească, să elimine conducătorii defecți și să producă unii mai buni? Acesta e pariul României cu viitorul.

Comentarii utilizatori

Adaugă comentariu

object(WP_Term)#13239 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }