Cum s-a salvat Timishort Film Festival din degringolada manifestărilor de gen

Avem multe motive să ne bucurăm de reuşitele ediţiei a doua a Timishort Film Festival. Atît pentru virtuţile în sine ale ediţiei din 5-9 mai, cît şi – aş zice, îndeosebi – în comparaţie cu involuţiile din ultima perioadă ale altor manifestări de gen. Am ajuns să vedem binişor degradate – la începutul lui martie 2010 – înseşi Premiile Gopo, după ce în 2009 am asistat la autosubclasarea IIFF Anonimul de la Sfîntul Gheorghe-Deltă şi am fost întorşi la „desantul mediocrat“, de acum 5-6 ani, a celuilalt festival estival, de la Mamaia-Constanţa (al „producătorilor independenţi“); Nu putem uita paşii împleticiţi, din toamna trecută, ai tentativei bucureşteano-ieşene, de a lansa pe malurile Bahluiului o competiţie filmică internaţională, cu (inerent-ambiţioase) secţiuni paralele; merită mai mult decît adjectivări apreciative modul în care staff-ul timişoreano-bucureştean s-a constituit şi cum şi-a profilat/direcţionat eforturile/opţiunile.    Un plus de clarificări nu strică, în context, pentru a nu le uita pînă la anul sau mai curînd. Nimeni altcineva decît APFR (Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc) a întocmit regulamentul Premiilor Gopo, din care a fost omis Premiul pentru cel mai bun film de debut, şi nimeni n-a obligat acelaşi staff să copieze procedurile de la concursurile CNC, în întocmirea […]