Cum se priveste o bucata de ceara

Cu doi ani in urma aflam lucruri oarecum stranii: auzeam, de pilda, pentru prima data de „adevarurile eterne“ ale lui Descartes – stranii pentru ca, in ochii unui literat, ele se aprindeau de toate luminitele metaforei. Le asociam mai curind „celor din ceruri si de pe pamint“, mai multe decit „ar fi putut visa vreodata filozofia sunui Horatiot“ – involuntar, cautam poezia; ma interesa „mina aceasta“ care scria Meditatiile sau „bucata de ceara“ pentru incarcatura ei de imediat – ma seducea povestea. Se intimpla la Tescani, la cursurile de vara organizate de ARCHES si NEC. Literatul de rind – o stiu mai ales din reactiile studentilor filologi cu care lucrez la Catedra de Engleza a Universitatii din Bucuresti – priveste in genere filozofia ca pe ceva mare si important, dar nu prea lamurit. El pastreaza un soi de distanta, cind respectuoasa, cind indiferenta, iar uneori o curteaza facindu-i mii de reverente. Alteori, isi ia inima-n dinti si parcurge textul intreg – si atunci, cel mai adesea, citeste metafora ori povestea. (Foarte tare il incurca aici posibila intilnire cu acele carti care trec cite un text ori fragment filozofic prin sita teoriilor „contextualizante“, din care aflam totul despre sex, razboaie, conditii […]