D’ale istoriei literaturii
- 26-10-2004
- Nr. 244
-
Ion Bogdan LEFTER
- STRUCTURI IN MISCARE
- 0 Comentarii
Nonfictional Romantic Prose. Expanding Borders Edited by Steven P. SONDRUP, Virgil NEMOIANU, in collaboration with Gerald GILLESPIE, John Benjamins Publishing Company, Amsterdam/Philadelphia. Col. „Histoire comparée des littératures de langues européennes“/“A Comparative History of Literatures in European Languages“, vol. XVIII, 2004, 478 p. Situatii triste si evolutii rapide Daca in privinta criticii multi se grabesc sa proclame ca am sta cam prost in acesti ani (adica ar fi rau fata de inflorirea genului in… comunism!), ce sa mai zicem despre istoria literaturii, domeniu in care se presupune ca e nevoie de si mai multa munca, de specializari indelungate, devotiune si acribie, cum nu se prea afla in lumea intelectuala romaneasca la tot pasul? Sint – intr-adevar – capitole la care situatia e trista. De pilda, editiile critice. Cu exceptiile de rigoare, admirabile in sine, se intimpla ceea ce era de prevazut ca se va intimpla in absenta unor politici culturale serioase, si anume initiate si sustinute financiar de catre ministerul „de resort“. In urma cu patru ani si ceva, cind s-a privatizat Editura Minerva, unde aparusera pina in 1989 aproape toate editiile stiintifice din „clasicii“ nostri, citeva zeci de intelectuali au protestat, semnind un memoriu in favoarea mentinerii institutiei sub umbrela […]